CNAIR anunță lucrări de mentenanță: emiterea rovinietelor și peajelor ar putea fi afectată
CNAIR anunță lucrări de mentenanță: emiterea rovinietelor și peajelor ar putea fi afectată
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează utilizatorii drumurilor naționale, drumurilor expres și autostrăzilor despre posibile dificultăți în emiterea rovinietelor și peajelor. Joi, 4 iulie 2024, în intervalul orar 00:00 - 2:00, sistemul de emitere a acestor taxe (SIEGMCR) ar putea întâmpina probleme sau întreruperi, cauzate de lucrările de actualizare ale echipamentelor de comunicații din centrul de date.
În aceste condiții, traversarea punctelor de frontieră de către vehicule ar putea fi îngreunată. CNAIR recomandă achiziționarea rovinietei în avans, aceasta putând fi cumpărată cu până la 30 de zile înainte de data dorită pentru începutul valabilității.