Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel încheie Postul Sânpetrului

Sărbătoarea Sfinților Petru și Pavel încheie Postul Sânpetrului

Astăzi este ultima zi din Postul Sânpetrului, cunoscut ca cel mai scurt post din an, și se încheie triumfal cu sărbătoarea celor doi colosi ai creștinătății: Sfântul Petru și Sfântul Pavel. Aceștia vor fi cinstiți mâine atât în calendarul bizantin, cât și în cel latin.

Apostolul Petru a fost cel care l-a însoțit pe Mântuitorul Iisus Hristos în toate momentele cruciale ale vieții Sale pe pământ. Cu toate acestea, a ajuns să-l renege în clipele cele mai dramatice ale patimilor. Totuși, datorită căinței profunde, Iisus l-a recuperat și i-a încredințat misiunea cea mai înaltă, aceea de a fi piatra de temelie a Bisericii. Petru devine astfel exemplul perfect de căință profundă, indiferent de răul comis. Ca recunoștință și răspuns la iertarea și dragostea plenara pe care le-a primit, la finalul vieții, Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos, dând naștere creștinismului prin cea mai înaltă culme a dăruirii - „nebunia” martiriului.

Din inima lui Petru au înflorit cele mai frumoase profesiuni de credință: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice?”

Apostolul Pavel, înainte de convertire cunoscut sub numele de Saul, a fost evreu prin rasă și sânge și respecta foarte riguros legea mozaică, definindu-se „fariseu în tagma cea mai strictă a religiei”. Pavel a fost unul dintre cei mai de seamă torționari ai creștinilor, „persecutând peste măsură biserica lui Dumnezeu” (epistola către Galateni 1,13).

În timpul unei călătorii la Damasc, el a trăit o experiență zguduitoare în care Iisus Hristos i s-a revelat și l-a întrebat: „De ce mă persecuți?” În urma acestei întâmplări, Pavel a devenit pentru noi exemplul perfect de convertire radicală. Omul vechi, devenit acum omul nou, „cucerit de Hristos”, Pavel a devenit apostolul neamurilor, convertind nenumărați păgâni la creștinism și trecând prin suferințe abominabile cauzate de cei care „voiau să răstoarne Evanghelia lui Hristos”. A murit la Roma, într-o atmosferă ostilă și incendiară, fiind decapitat în afara zidurilor cetății, la două mile de actuala biserică care îi poartă numele.

Astăzi, ce pot să ne aducă nou acești doi sfinți și cu ce ne poate captiva viața lor? Într-o lume care a evoluat atât de mult, care a creat știința și tehnica, o lume care stăpânește energia atomică și care este la culmea descoperirilor mecanice, ce am putea noi să ne mai dorim? Doi oameni: unul dintre ei, simplu pescar, iar celălalt, fariseu „fără cusur” și activ anticreștin, ambii dăruiți într-un final, până la abnegație, pentru credința în Iisus Hristos.

Ei ne aduc idealul creștin și iubirea supremă, iubirea cristică, pe care, până nu o guști și până nu o respiri, trăiești cu senzația că ai descoperit fericirea. Astăzi trăim o criză de idealuri, o criză de repere și de orientare, o criză de iubire autentică... Eroismul extraordinar al celor doi apostoli s-a desprins tocmai din această dragoste față de Mântuitorul, care a fost sursa oricărui triumf moral.

Să ieșim puțin din logica acestei lumi și să reflectăm împreună!