Un călugăr evadează miraculos din ghearele unei morți sigure

Într-un peisaj montan pitoreasc, un călugăr care se îndrepta spre mănăstirea sa a trăit clipe de groază când un urs flămând i-a năvălit în cale. Fără să stea pe gânduri, călugărul a început să fugă disperat, simțind deja respirația ființei pe urmele lui. Într-o clipă fatidică, s-a trezit pe marginea unei prăpăstii, confruntându-se cu o alegere imposibilă: să sară în gol sau să fie prins și devorat de urs.

Ursul avansa rapid, șuierând amenințător, ceea ce l-a făcut pe călugăr să se arunce în prăpastie. Printr-un noroc chior, a reușit să apuce o ramură care ieșea din stâncă, suspendându-se deasupra abisului. Privind în jos, și-a dat seama că sub el, o tigroaică înfometată aștepta să-l prindă.

În acest context disperat, călugărul a zărit un tufiș de plante sălbatice cu fructe roșii, coapte și zemoase. A întins mâna, a luat câteva fructe și le-a gustat, exclamând plin de încântare: „Hmm! Ce bune! Ce gust plăcut!” Acest moment de bucurie l-a făcut să realizeze că, indiferent de gravitatea situației, există întotdeauna un motiv de mulțumire. El a afirmat că „nimeni nu se poate găsi într-o situaţie atât de disperată, încât să nu aibă niciun motiv de bucurie. A şti să-l descoperi este rodul credinţei, al tăriei interioare, dar şi al umorului.”

Prin această întâmplare dramatică și revelația finală, călugărul ne îndeamnă la reflecție, sugerând că în fața adversităților, credința și speranța sunt elemente fundamentale ce ne pot ghida spre Înviere și Veșnicie. Înțeleptul care s-a pregătit o viață întreagă pentru momentul inevitabil afirmă: „Orice zi este îndeajuns de bună pentru a muri.”

Astfel, fiecare dintre noi este invitat să reflecteze asupra sensului existenței și să își găsească motive de bucurie chiar și în cele mai întunecate momente.