În perioada Crăciunului, gândurile se îndreaptă spre cei care au trăit această sărbătoare în condiții extreme, închise în închisori din România comunistă. Memoriile acestor „oameni-stele”, așa cum sunt numiți, revelă o dimensiune spirituală profundă, în ciuda torturii și suferinței, notează împărtășirile din sursele istorice și mărturiile personale ale deținuților politici. Aceștia au transformat înlăturarea fizică în libertate interioară prin credință și rugăciune.
👉Crăciunul în celulele reci ale detenției
În închisori precum Aiud sau Sighet, Crăciunul era marcat nu prin festivități materiale, ci prin intensitatea credinței și a rugăciunii. Deținuții, supuși la condiții inumane – foame, frig, tortură –, găseau în sărbătoarea Nașterii Domnului o sursă de speranță și înălțare spirituală, potrivit relatărilor reunite. Profesorul Atanasie Berzescu descria cu emoție cum colindele ajungeau în celulă, iar inima lor „zvâncea în piept” în ciuda împrejurărilor grele.
Aceste experiențe spirituale erau fundamentul care oferea puterea de a supraviețui și de a păstra credința intactă. „Am trăit și am simțit adânc aceste momente sublime... Eram în Dumnezeu și Dumnezeu în noi,” consemna Berzescu. Scriitorul Ioan Ianolide sublinia cum timpul capătă alte dimensiuni și „cerurile se deschideau uimitor” în asemenea momente de tăcere și reflecție.
👉Amintește de „sfinții pușcăriilor” și puterea lor de neclintit
Oameni ca Valeriu Gafencu, numit „sfântul închisorilor”, sau episcopul Ioan Suciu, recunoscut pentru devotamentul său absolut, au devenit modele ale credinței dăruite în cele mai vitrege condiții. Aceste figuri redau, conform memoriilor și mărturiilor, un mesaj al comuniunii totale cu Hristos, care transcende suferința și aduce libertate interioară chiar și în temnițele fizice.
Părintele Gherasim Iscu povestea cum în pragul Crăciunului, cu inima plină de nădejde și pace, se simțea aproape de viața veșnică și împărtășea convingerea că „particip la ea” cu smerenie. Aceste mărturii sunt exemplare pentru importanța credinței și a speranței în fața adversităților, relevând un tezaur spiritual nespus despre Crăciunul într-un timp de teroare.
Autorul mărturiei cheamă la o reflecție asupra prezentului, arătând că realitățile de astăzi includ iarăși războaie, sărăcie și nedreptăți, similare cu vremurile dificile ale trecutului. Această paralelă încurajează să învățăm și să cultivăm libertatea și iubirea interioară, așa cum au făcut deținuții politici, pentru a nu rătăci esența vieții și a credinței.
Mesajul final este o invitație personală și colectivă: să nu ne eschivăm de la chemarea Mântuitorului, ci să răspundem deplin prin credință și trăire autentică, conștientizând că „Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi” (Ioan 1:14). Este o chemare la asumare și la deschidere spirituală profundă, pornind de la exemplul „oamenilor-stele” din închisorile românești.