Destăinuirile împăratului Bonaparte pe insula exilului său

Într-un moment de reflecție profundă, pe insula sa de exil, împăratul Napoleon Bonaparte împărtășea gândurile sale puținilor prieteni care l-au însoțit după dezastrul de la Waterloo. El le spunea: „Toti ce veti spune fiului meu, tot ce va invata ii va servi putin, daca nu are in fundul inimii acest foc sacru, aceasta iubire a binelui, care singura te impinge sa infaptuiesti lucruri mari.” Cuvintele sale sugerează ce anume definește și împlinește un erou: o pasiune arzătoare pentru binele comun, o flacără vitală care motivează acțiunile mărețe. Fără această devotare, idealurile ar rămâne doar niște iluzorii.

Pentru a revigora sufletele cititorilor, aducem astăzi în prim-plan fragmente din viața altei eroine dedicate binelui, Sfânta Iulia.

Sfânta Iulia s-a născut în Cartagina, într-o familie creștină. În tinerețe, a fost capturată de perși și dusă în Siria, unde a fost vândută ca sclavă. Curajul său de a-și mărturisi credința în Iisus Hristos a adus asupra ei nenumărate suferințe. A fost torturată de necredincioși și, în cele din urmă, crucificată în insula Corsica.

În anul 763, relicvele sale au fost preluate de regele longobarzilor, Desiderius, și de soția sa, Ansa. Au fost mutate în Brescia, orașul ei natal, și depuse într-o mănăstire benedictină de maici. Exemplul Sfintei Iulia a întărit credința creștină de-a lungul secolelor și rămâne o dovadă incontestabilă a adevărurilor spirituale.

Aceasta este povestea unei eroine a binelui, o figură emblematică care continuă să inspire comunitățile creștine și să dovedească adevărul credinței prin sacrificiul său suprem.