Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, celebrată de întreaga creștinătate

Mâine, întreaga creștinătate de rit bizantin și latin va celebra Adormirea Maicii Domnului, după două săptămâni de post și rugăciune. Acest termen, „adormire”, este cel mai vechi folosit pentru a descrie sfârșitul vieții Fecioarei Maria. Sărbătoarea a fost instituționalizată în Orient în secolul al VII-lea de către împăratul bizantin Mauritiu, iar în aceeași perioadă, a fost introdusă și la Roma de papa grec Sergiu I.

Începând cu secolul VIII, termenul de „adormire” a fost înlocuit cu „Asumțiune” sau „Ridicare”. Deși cărțile canonice oferă puține informații despre ultimii ani ai Maicii Domnului, scrierile apocrife sunt mai bogate în detalii. Conform tradiției, Fecioara Maria a trăit încă 11 ani după înălțarea lui Iisus și a fost anunțată de îngerul Gabriel despre ziua morții sale.

Mormântul Maicii Domnului este localizat în Ierusalim, deși se crede că ea a murit la Efes, unde a locuit o vreme după înălțarea lui Iisus. Convingerea că a trăit o perioadă la Efes, împreună cu apostolul Ioan, este susținută de Irineu și Eusebiu de Cezareea.

Această sărbătoare trebuie privită cu nădejde, afirmă credincioșii. Fără credința într-un cer înălțat, viața noastră devine lipsită de sens. Încrederea în învățăturile cristice, așa cum a demonstrat Maica Domnului, promite un parcurs comun spre înviere și înălțare. Fecioara Maria este un model de virtute și a trăit o viață de exemplu, dedicându-se instrucțiunilor Fiului său.

Moartea sa este percepută ca o înălțare, o treaptă spre cer. Oamenii din toate colțurile lumii o prețuiesc pe Fecioara Maria, considerând-o un exemplu demn de urmat. În numeroasele sanctuare mariene, ea continuă să inspire și să îndrume sufletele spre convertire și cunoașterea lui Hristos.

Astfel, credincioșii sunt invitați să înalțe o rugăciune și un imn de recunoștință către Maica Domnului, descrisă ca „plină de har” și „binecuvântată între femei”, care își merită locul de cinste între toate popoarele.