Tarifele la gaze naturale, majorate din 1 iulie. Cu cât cresc facturile
Inapoi

Tarifele la gaze naturale, majorate din 1 iulie. Cu cât cresc facturile

Postat cu 11 ore în urmă

Update cu 11 ore în urmă

Timp de citire: 10 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Economie
Pentru consumatorii casnici, impactul în facturi va fi unul redus datorită caracterului moderat al ajustării tarifare, a precizat Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE): ”De exemplu, pentru un client casnic care locuiește într-un apartament cu centrală de încălzire pe gaze, care are un consum anual total de aproximativ 5 MWh, valoarea facturii de gaze ar putea crește cu circa 2 lei pe lună, prețul facturat neputând depăși prețul plafonat aplicat în prezent consumatorilor finali de gaze naturale, conform legislației în vigoare. Consumatorii finali sunt în continuare protejați de plafonarea prețului final la gaze naturale până la data de 31 martie 2026, aceasta însemnând că, în practică, în nicio factură prețul facturat nu va depăși prețul plafonat existent, chiar și după aplicarea noilor tarife de distribuție. Cu alte cuvinte, ajustarea tarifelor de distribuție nu va aduce costuri suplimentare generate de prețuri peste plafonul stabilit, astfel că populația va continua să beneficieze de protecție față de creșteri bruște ale prețurilor gazelor naturale”. ”În urma unei analize în profunzime a solicitărilor formulate de către operatorii de distribuție a gazelor naturale și după eliminarea substanțială a costurilor care nu se încadrau în metodologie, în ședința Comitetului de Reglementare din data de 25 iunie 2025, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a actualizat noile tarife reglementate de distribuție a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025. Aceste tarife sunt, în medie, cu doar 0,005 lei/kWh mai mari decât cele practicate pentru perioada iulie 2024 – iulie 2025. Decizia a fost luată în unanimitate, având ca obiectiv menținerea echilibrului între nevoia de investiții în rețea și protejarea consumatorilor finali. ANRE subliniază că modificarea tarifelor de distribuție este rezultatul contextului economic și investițional actual, nu al unei dorințe de a crește povara financiară asupra consumatorilor. Principalii factori care au determinat această ajustare sunt următorii: Ținând seama la stabilirea tarifelor de influența acestor factori, ANRE se asigură că operatorii de distribuție își pot continua activitatea în condiții normale, investind în infrastructură și calitatea serviciilor, fără a compromite stabilitatea pe termen lung a rețelelor de gaze naturale. Impactul asupra consumatorilor Pentru consumatorii casnici, impactul în facturi va fi unul redus datorită caracterului moderat al ajustării tarifare. De exemplu, pentru un client casnic care locuiește într-un apartament cu centrală de încălzire pe gaze, care are un consum anual total de aproximativ 5 MWh, valoarea facturii de gaze ar putea crește cu circa 2 lei pe lună, prețul facturat neputând depăși prețul plafonat aplicat în prezent consumatorilor finali de gaze naturale, conform legislației în vigoare. Consumatorii finali sunt în continuare protejați de plafonarea prețului final la gaze naturale până la data de 31 martie 2026, aceasta însemnând că, în practică, în nicio factură prețul facturat nu va depăși prețul plafonat existent, chiar și după aplicarea noilor tarife de distribuție. Cu alte cuvinte, ajustarea tarifelor de distribuție nu va aduce costuri suplimentare generate de prețuri peste plafonul stabilit, astfel că populația va continua să beneficieze de protecție față de creșteri bruște ale prețurilor gazelor naturale. Echilibrul între costuri și protecția consumatorilor Prin aprobarea acestor tarife de distribuție, ANRE urmărește în mod direct asigurarea unui echilibru just între recunoașterea costurilor justificate ale operatorilor și protejarea intereselor consumatorilor. Pe de o parte, operatorii de distribuție trebuie să își acopere costurile operaționale (cum ar fi mentenanța rețelelor, cheltuielile cu personalul și achiziția de materiale) și costurile de capital (legate de investițiile în infrastructură și extinderea rețelei). Pe de altă parte, ANRE are misiunea de a se asigura că aceste costuri sunt justificate și eficiente, astfel încât consumatorii să nu plătească mai mult decât este necesar pentru un serviciu sigur. Noua ajustare tarifară a fost concepută exact în acest spirit: costurile recunoscute au fost analizate cu atenție pentru a fi doar cele strict necesare și justificate. ANRE subliniază că astfel de ajustări periodice permit menținerea fiabilității pe termen lung a serviciului de distribuție a gazelor naturale. Cadrul legal și transparența deciziei Decizia de aprobare a tarifelor reglementate de distribuție a gazelor naturale s-a făcut în conformitate cu prevederile legale și metodologiile în vigoare, asigurând transparența și corectitudinea procesului. Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, împreună cu Ordinul ANRE nr. 89/2024 (privind aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciul de distribuție din sectorul gazelor naturale), stau la baza stabilirii acestor tarife. Conform acestor reglementări, ANRE stabilește tarife de distribuție diferențiate pentru fiecare operator de distribuție a gazelor naturale și pentru fiecare categorie de clienți din portofoliul acestuia, în funcție de consumul anual, ținând seama de costurile justificate ale fiecărui operator. Tarifele aprobate includ, fără a se limita la, costuri legate de: De asemenea, tarifele de distribuție se stabilesc pentru un an tarifar, care în sectorul gazelor naturale începe la 1 iulie și se încheie la 30 iunie anul următor. Astfel, tarifele aprobate la acest moment, vor fi valabile de la 1 iulie 2025 până la 30 iunie 2026, după care ANRE va reevalua nivelul tarifelor în funcție de noile condiții economice, de costurile realizate și de investițiile realizate de operatori. ANRE dorește să reasigure consumatorii din România că această ajustare de tarif este una moderată și justificată, care nu are scopul de a împovăra populația, ci de a permite continuarea investițiilor în rețeaua de gaze naturale și menținerea unui serviciu sigur și fiabil. Protecția consumatorului rămâne o prioritate: chiar și cu aceste tarife ușor mai ridicate, prețul din facturile cetățenilor nu va crește peste nivelul plafonat deja cunoscut, iar calitatea serviciului de distribuție va putea fi susținută prin resursele obținute.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Economie
Economie

Ministerul Finanțelor propose actualizarea accizelor pentru 2025-2028

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat săptămâna trecută un raport privind situația macroeconomică pentru anul 2025, incluzând proiecții pentru anii 2026-2028, în care se propun modificări importante ale accizelor. Documentul este acum deschis dezbaterii publice și prevede actualizarea accizelor pentru produse variate, inclusiv benzină, motorină, gaz lichefiat, cărbune și electricitate, pentru intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie 2025. Conform raportului, începând cu 1 ianuarie 2025, se va introduce un calendar pentru .

Economie

Actualizarea codului CAEN devine obligatorie pentru contribuabili

Începând cu 1 ianuarie 2025, o nouă clasificare CAEN va intra în vigoare, ceea ce impune modificări importante pentru toți contribuabilii. Ministerul Finanțelor anunță că cei care au obligația de a înscrie mențiunile în Registrul comerțului vor trebui să actualizeze codul CAEN al obiectului lor de activitate. Conform reglementărilor din Codul de procedură fiscală, modificările trebuie să fie înregistrate conform legii speciale de către persoanele fizice, juridice sau alte entități care .

Economie

Românii din sudul țării aleg Bulgaria pentru cumpărături

Bulgaria a devenit o destinație populară pentru românii care locuiesc în partea de sud a României, conform unui reportaj difuzat de Digi 24. Zilnic, aproximativ 5.000 de mașini traversează podul de la Ruse, un număr de peste două ori mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cetățenii din zonele din apropierea Ruse se îndreaptă spre Bulgaria pentru a beneficia de prețuri mai mici la benzină, țigări și produse .

Economie

Comuna Garbou anunță dezvoltarea unei centrale fotovoltaice pentru energie electrică

Comuna Garbou, situată în județul Sălaj, a anunțat începerea unui important proiect destinat producerii de energie electrică din surse regenerabile. Pe data de 26 noiembrie 2024, administrația locală a semnat un contract de finanțare cu Ministerul Energiei, care va gestiona fondurile alocate prin Fondul pentru modernizare. Proiectul, cunoscut sub denumirea „Dezvoltarea unei centrale fotovoltaice pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile în vederea asigurării autoconsumului în comuna Garbou, județul Sălaj”, .

Pagina de facebook

-
-

Recente din salaj

-
-

12:08

Ministerul Finanțelor propose actualizarea accizelor pentru 2025-2028

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat săptămâna trecută un raport privind situația macroeconomică pentru anul 2025, incluzând proiecții pentru anii 2026-2028, în care se propun modificări importante ale accizelor. Documentul este acum deschis dezbaterii publice și prevede actualizarea accizelor pentru produse variate, inclusiv benzină, motorină, gaz lichefiat, cărbune și electricitate, pentru intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie 2025. Conform raportului, începând cu 1 ianuarie 2025, se va introduce un calendar pentru
Image Description

10:46

Guvernul României alocă 2 miliarde de lei pentru ajutoare financiare pensionarilor cu venituri mici în 2025

Guvernul României a decis să aloce o sumă importantă de 2 miliarde de lei pentru anul 2025, în scopul acordării unui ajutor financiar unic pentru pensionarii cu venituri reduse. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, care a precizat că detaliile și criteriile de accesare a acestei sume nu au fost încă stabilite. Potrivit ministrului, Ministerul Muncii va avea rolul de a determina cine va beneficia de această măsură,
Image Description

10:21

Limba latină nu va mai fi disciplină obligatorie în liceu începând cu 2025

Proiectele de planuri-cadru pentru anul școlar 2025 au adus schimbări semnificative în învățământul liceal din România. Astfel, limba latină a fost eliminată ca disciplină obligatorie, rămânând disponibilă doar pentru specializările vocaționale – teologice, fie în cadrul unei discipline de specialitate pentru romano-catolici, fie ca opțională. De la anii 2009 până în prezent, elevii de la filologie au beneficiat de studierea limbii latine, având o oră săptămânală în clasele IX, X și
Image Description

09:21

Locatarii din Zalău sunt invitați să își desemneze reprezentanți pentru ridicarea cardurilor de acces la insulele ecologice

Locatarii mai multor blocuri din Zalău sunt solicitați să desemneze persoane care să ridice cardurile necesare depozitării gunoiului menajer la insulele ecologice digitalizate. Această măsură este parte a unui proiect de modernizare a punctelor de colectare a deșeurilor menajere din municipiu, proiect derulat de Primăria Municipiului Zalău. Blocurile vizate includ D101 pe strada Gheorghe Doja, H8 pe strada B.P. Hasdeu, 20 pe strada Gheorghe Doja, C10 pe strada Năzuinței, P60 pe
Image Description

07:09

Campania Institutului Național de Sănătate Publică privind sănătatea mintală: "Mai multă viață, mai puține ecrane!"

Institutul Național de Sănătate Publică a lansat o campanie dedicată promovării sănătății mintale, având ca temă principală problema dependenței de ecrane. Această inițiativă vine sub sloganul "Mai multă viață, mai puține ecrane!" și își propune să abordeze provocările generate de utilizarea excesivă a tehnologiilor digitale, în special în rândul tinerilor. Sănătatea mintală este esențială pentru bunăstarea generală a indivizilor și nu se limitează doar la absența bolii. Aceasta se referă la
Image Description

Recente din Romania

-
-

18:18

- Constanta - TVA crește la 21%, mâncarea și serviciile se scumpesc: Bolojan anunță scumpiri și tăieri pentru a salva România de la colaps bugetar

„Suntem în fața unui pachet care propune o corectare a deficitului bugetar. Deficitul și absorbția fondurilor europene sunt cele două urgențe ale perioadei următoare. Anul trecut, România a înregistrat cel mai mare deficit din Uniunea Europeană, al doilea cel mai mare din ultimii 30 de ani, după cel din 2010”, a spus Bolojan. Acesta a atras atenția că statul român funcționează într-un dezechilibru profund. „Din 100 de lei încasați din
Image Description

18:07

- Externe - Trump taie livrările de muniții antiaeriene pentru Ucraina. Putin salută decizia, în vreme ce la Kiev domnește confuzia

Pentagonul a decis suspendarea livrărilor de muniții antiaeriene și de „precizie” către Ucraina, pe fondul îngrijorărilor militarilor americani legate de reducerea stocurilor din depozitele armatei SUA, informează Politico. Concomitent, ministerul ucrainean al Apărării a precizat miercuri că nu au fost până în prezent „notificați” de o astfel de decizie, conform Kyiv Independent. În schimb, Rusia a salutat decizia Statelor Unite de a suspenda livrările de arme către Ucraina. „Cu cât
Image Description

18:07

- Gorj - Tânăr din Gorj, prins în flagrant! A dat lovitura la Hunedoara cu un card bancar furat!

Doi bărbați, unul din județul Gorj și altul din municipiul Hunedoara, au fost reținuți de polițiștii hunedoreni după ce au fost prinși în flagrant în timp ce foloseau cardurile bancare furate ale unui bărbat. Incidentul a avut loc pe 1 iulie, în jurul orei 13:50, când victima a sesizat că din autoturismul său – deși era închis, dar neasigurat – i-a fost sustras un portofel ce conținea documente personale, carduri
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
salaj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul salaj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete