Universitatea americană Columbia a anunţat, miercuri, un acord în valoare de 221 de milioane de dolari „pentru a pune capăt investigaţiilor” Administraţiei lui Donald Trump, care este în război cu mai multe instituţii acuzate că propagă ideologia woke şi tolerează manifestaţiile împotriva războiului Israelului din Gaza, dar și pentru a recupera cea mai mare parte a fondurilor federale suspendate, relatează Reuters. În conformitate cu termenii acordului, „marea majoritate a subvenţiilor federale care au fost eliminate sau suspendate în martie 2025 vor fi restabilite”, a precizat prestigioasa universitate, ale cărei compromisuri cu preşedintele american au fost puternic criticate de profesori şi studenţi. Universitatea a mai spus că a fost de acord să soluţioneze investigaţiile iniţiate de Comisia americană pentru egalitate de şanse în ocuparea forţei de muncă pentru 21 de milioane de dolari şi că acordul său cu Administraţia Trump a păstrat „autonomia şi autoritatea Columbia University în ceea ce priveşte angajarea cadrelor didactice, admiterea şi luarea deciziilor academice”. De la revenirea sa la Casa Albă, în ianuarie, Donald Trump a demarat o amplă campanie împotriva universităţilor, pe care le acuză că propagă o ideologie woke. Prin acest termen, pe care îl folosesc peiorativ, conservatorii denunţă ceea ce ei consideră a fi un exces de militantism în favoarea minorităţilor în special. Trump a vizat mai multe universități de la revenirea sa la putere în ianuarie, în contextul mișcării de protest pro-palestiniene a studenților care a agitat campusurile universitare anul trecut. El a salutat acordul dintre Administrația sa și Columbia într-o postare pe rețelele sociale miercuri seara.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.