Trupul lui Roberto Calvi, poreclit „Bancherul lui Dumnezeu”, a fost găsit atârnat de un pod din centrul Londrei în urmă cu 43 de ani. Misterul morții sale nu a fost elucidat nici până astăzi, lăsând în urmă multe întrebări fără răspuns legate de circumstanțele suspecte în care bancherul italian și-a găsit sfârșitul și de legăturile băncii lui cu Vaticanul, o organizație masonică și mafia italiană, scrie BBC. Calvi, care era președintele prestigioasei Banco Ambrosiano, cea mai mare bancă privată din Italia, a dispărut în iunie 1982. În dimineața zilei de 18 iunie, trupul său a fost descoperit spânzurat sub Podul Blackfriars de la Londra. „Calvi se afla în centrul unei rețele de fraude și intrigi internaționale incredibil de complexe”, a raportat la acea vreme jurnalistul BBC Hugh Scully. În această rețea „era implicată lumea bancară italiană, lumea interlopă, mafia, francmasoneria și, cel mai surprinzător dintre toate, Vaticanul”. Moartea bancherului a declanșat un scandal politic și financiar de amploare în Italia care a dus la dispariția a milioane de dolari și a lăsat în urmă un mister ce nu a fost niciodată pe deplin rezolvat. Calvi dispăruse de nouă zile înainte să fie descoperit spânzurat de schelele montate sub podul din Londra. În buzunarele sale au fost găsite cărămizi și valută din mai multe țări în valoare totală de 10.000 de lire sterline. Bancherul avea și un pașaport fals la el cu numele Gian Roberto Calvini. În ciuda acestor descoperiri, medicul legist a raportat inițial că nu a găsit nicio dovadă că circumstanțele morții lui Calvi ar fi suspecte, ajungând la concluzia că bancherul s-a sinucis. „Ultima călătorie a lui Calvi nu a fost nici pe departe precum cea a unui om care se gândește să își ia viața”, a spus Scully. Calvi și-a planificat în cele mai mici detalii fuga din Italia, acolo unde bancherul era deja în atenția autorităților după izbucnirea scandalului legat de Banco Ambrosiano. Calvi și-a ras mustața pentru a fi mai greu de recunoscut și a traversat mai multe țări până când a închiriat un avion privat cu care a zburat la Londra. Acolo, Calvi a închiriat un apartament pe o perioadă de o lună de zile în cartierul Chelsea, având la el un pașaport fals și un bilet de avion. „În interiorul pașaportului era o viză pentru Brazilia și biletul de avion înspre Rio de Janeiro”, a povestit Scully. „De ce ai face toate aceste eforturi doar ca să ajungi la capătul unei frânghii sub Podul Blackfriars?” Calvi nu a fost singura persoană asociată cu Banco Ambrosiano care și-a găsit sfârșitul în acea perioadă. Cu o zi înainte ca trupul său să fie descoperit sub pod, secretara lui personală s-ar fi aruncat de la etajul patru al sediului băncii de la Milano, lăsând în urmă un bilet de adio în care îl condamna pe șeful ei, despre care spunea că ar trebui „blestemat de două ori pentru pagubele pe care le-a provocat băncii și tuturor angajaților ei”. Calvi și banca lui și-au desfășurat activitatea într-o lume obscură în care instituțiile financiare, crima organizată, politica și religia se suprapuneau. Fondată în 1896, Banco Ambrosiano a avut legături foarte vechi cu Biserica Catolică, iar Banca Vaticanului – denumire oficială: Institutul pentru Opere Religioase (IOR) – a devenit principalul său acționar. IOR deține conturile bancare ale Papei și ale clerului și gestionează investițiile Bisericii. Deoarece Vaticanul este o țară separată, autoritățile de reglementare din Italia nu au niciun control asupra Băncii Vaticanului. „Vaticanul nu trebuie să răspundă în fața nimănui pentru înțelegerile sale financiare și sume enorme de bani pot fi trimise oriunde în lume fără ca altcineva în afară de persoanele direct implicate să știe despre asta”, a spus Scully. Calvi și-a făcut relații apropiate cu omologul său din Banca Vaticanului, arhiepiscopul american Paul Marcinkus, care la rândul lui avea relații cu persoane asociate cu mafia italiană, precum bancherul Michele Sindona, care a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru fraudă. Sindona, cunoscut în lumea bancară drept „Rechinul”, a fost transferat din SUA într-o închisoare din Italia, acolo unde și-a găsit sfârșitul în 1986 după ce a băut cafea otrăvită cu cianură. Sindona și Calvi făceau parte din loja masonică secretă Propaganda Due (P2), asociată cu grupuri de extremă dreapta și condusă de milionarul italian Licio Gelli, care a luptat în tinerețe în Spania alături de forțele fasciste care îl susțineau pe Generalul Franco. Cu toate că în teorie P2 era o lojă masonică, „în practică era ceva asociat foarte mult cu mafia și cu tot felul de afaceri murdare”, potrivit jurnalistului Paolo Filo della Torre. În martie 1981, poliția italiană a percheziționat birourile lui Gelli și a descoperit o listă ascunsă într-un seif cu sute de presupuși membri ai P2, printre care se regăseau politicieni, ofițeri militari și magnatul media care avea să devină prim-ministrul Italiei, Silvio Berlusconi. După aceste dezvăluiri, premierul italian Arnaldo Forlani și întregul său cabinet au fost nevoiți să își dea demisia, un șef de poliție s-a împușcat și un fost ministru a ajuns la spital după ce a luat o supradoză. Raidurile poliției au dezvăluit și documente compromițătoare care îl asociau pe Calvi cu practici frauduloase și activități offshore ilegale. Bancherul a fost arestat în 1981 și condamnat la patru ani de închisoare, dar a fost apoi eliberat pe cauțiune până la pronunțarea hotărârii curții de apel. Calvi a profita de ocazie și a fugit din țară cu o valiză plină de documente compromițătoare despre activitățile desfășurate de Banco Ambrosiano. La doar câteva zile după ce a ajuns la Londra, banca lui s-a prăbușit lăsând în urmă datorii uriașe. „Înainte ca Roberto Calvi să dispară, investigatorii italieni au descoperit că lipseau 1,5 miliarde de dolari din banca lui”, a spus Scully. „Acum se crede că acești bani au fost scoși din țară prin Banca Vaticanului, care nu este supusă controlului tranzacțiilor valutare. Unii din acei bani au fost împrumutați cu dobânzi mici țărilor din America de Sud la ordinul Bisericii Catolice.” Restul banilor au fost transferați unor companii din Luxemburg și America de Sud de care Calvi s-a folosit ca să cumpere acțiuni ale Banco Ambrosiano. „Prin această metodă, el a putut să folosească fondurile băncii pentru a strânge o avere”, a explicat Scully. Vaticanul nu și-a recunoscut niciodată oficial vina pentru prăbușirea Banco Ambrosiano, dar în 1984 a spus că are o responsabilitate morală față de falimentul băncii și a făcut o contribuție de 406 milioane de dolari către creditorii ei. Companiile fantomă înființate de Calvi erau folosite pentru a susține activități politice secrete în alte țări și pentru operațiuni de spălare de bani pentru clienți care făceau parte din mafie, potrivit investigatorilor. Jurnalistul Filo della Torre, care îl cunoștea personal pe Calvi, a spus în 1982 că el credea că bancherul a fost ucis, iar atârnarea corpului său sub Podul Blackfriars a fost un avertisment simbolic referitor la loja masonică. Membrii P2 purtau robe negre la întâlnirile lor și se adresau celorlalți membri cu apelativul „frati neri”, care în engleză se traduce prin „black friars” (călugări negri), la fel ca numele podului de la Londra. În 1998, o nouă investigație a morții lui Calvi a ajuns la concluzia că nu se poate ca bancherul să se fi sinucis. Rănile suferite la nivelul gâtului nu arătau ca cele prezente în cazurile în care victimele se spânzură, iar mâinile lui Calvi nu au atins niciodată cărămizile pe care le avea în buzunare. În 2002, judecătorii italieni au ajuns la concluzia că bancherul a fost într-adevăr ucis. Cinci persoane au ajuns în instanță la Roma în 2005 pentru uciderea lui Calvi. Procurorul Luca Tescaroli a spus că bancherul a fost ucis pentru că a furat banii mafioților care ar fi trebuit folosiți în scheme de spălare de bani. Calvi ar fi plănuit să șantajeze mai multe persoane importante, inclusiv politicieni. În iunie 2007, după un proces care a durat 20 de luni, investitorul sardinian Flavio Carboni, fosta lui iubită Manuela Kleinszig, Ernesto Diotallevi – unul dintre liderii grupului mafiot Banda della Magliana, Silano Vittor – fostul șofer și bodyguard al lui Calvi și Pippo Calo, trezorierul mafiei siciliene, care era deja la închisoare, au fost achitați de orice implicare în moartea lui Calvi. Nimeni nu a fost condamnat pentru uciderea „Bancherului lui Dumnezeu”, iar misterul legat de cine a comandat asasinatul și cine l-a executat a rămas neelucidat până în zilele noastre.