Supraviețuitorii unui dezastru sunt marcați pe viață de experiența dramatică prin care au trecut, chiar și atunci când incidentul în sine a durat doar câteva secunde. Unii dintre ei nu fac față presiunii și povestea lor se încheie cu o nouă tragedie. Alții trec printr-o transformare psihologică și spirituală care depășește limitele sindromului supraviețuitorului. Experiența celor care au trecut prin dezastre precum accidente aviatice, incendii devastatoare sau atacuri ale rechinilor nu doar că ne învață despre miracolul supraviețuirii, dar ne și oferă o nouă perspectivă asupra vieții. Brendan McDonough mergea spre casă cu mașina când a zărit la orizont un fum gros care se ridica spre cerul albastru. A oprit imediat mașina, și-a scos pistolul din torpedo și l-a pus la tâmplă. A început să plângă. Fumul i-a adus aminte de cea mai groaznică zi din viața lui: 30 iunie 2013. Un incendiu de vegetație a copleșit un grup de pompieri de elită care se luptau cu flăcările în Yarnell, Arizona, iar 19 dintre ei au murit. McDonough a fost singurul care a supraviețuit pentru că stătea de veghe ceva mai departe de restul grupului. De la atentatele din 11 septembrie 2001 nu își mai pierduseră viața așa de mulți pompieri într-o singură zi, potrivit CNN. Incidentul l-a transformat peste noapte pe McDonough într-un erou. A susținut discursuri motivaționale, a scris o carte pe baza căreia s-a făcut mai apoi un film la Hollywood, iar străinii se ofereau să îi plătească consumația peste tot unde mergea să mănânce și îi mulțumeau pentru sacrificiile pe care le-a făcut în serviciul comunității. Când oamenii îl întrebau cum se simte, el le spunea mereu același lucru: „Mă simt norocos să fiu în viață. Binecuvântat să fiu aici. Iau lucrurile pas cu pas.” Ceea ce nu le spunea era că își îngropa gândurile negre cu alcool doar ca să se poată urca pe scenă și că acasă se transformase într-un zombi emoțional care era tot mai detașat de propria lui familie. „Mă simțeam norocos că trăiesc, dar muream pe dinăuntru”, a spus McDonough, care nu își putea explica cum el, un fost dependent de heroină care fusese condamnat în trecut pentru furt, a supraviețuit, iar colegii lui, despre care simțea că ar fi meritat mult mai mult să trăiască, au murit. Două lucruri l-au salvat pe McDonough când a vrut să își pună capăt zilelor în mașină pe marginea autostrăzii: gândul că nu le va mai vedea niciodată pe Alison, soția lui, și Michaela, fiica lor, și melodia „Firework” cântată de Katy Perry. Când a văzut cum se ridică fumul pe cer, McDonough a început să audă sunetul infernului de peste 1.000 de grade Celsius care i-a cuprins pe colegii lui pompieri cu un an în urmă, strigătele lor de agonie în timp ce cereau ajutor prin stațiile radio și foșnetul sacilor portocalii în care rămășițele lor au fost învelite și transportate la morgă. Apoi, McDonough a auzit un alt sunet. La radioul din mașină, Katy Perry cânta despre cineva care se simte ca o „risipă de spațiu” și este îngropat „doi metri sub urlete” pe care nimeni nu le poate auzi. Cântăreața îi îndemna să „aprindă lumina” și să reziste. „Dacă ai ști ce-ți rezervă viitorul... după un uragan vine un curcubeu”, cânta ea. McDonough a ascultat. Și-a luat arma de la tâmplă, a aruncat-o pe bancheta din spate și s-a dus acasă. Decizia pe care a luat-o în acea zi a fost, însă, doar începutul drumului pentru recuperare. Știa că nu va putea „aprinde lumina” de unul singur. Găsirea unei comunități l-a salvat și prima dată, când a avut probleme cu drogurile. Activitățile desfășurate împreună cu ceilalți pompieri din grupul Granite Mountain Hotshots fusese ultima lui șansă să se salveze. Primul său mentor a fost liderul grupului de pompieri, Eric Marsh, care a murit în timpul incendiului. Acum, McDonough avea nevoie de noi mentori. Cu timpul, McDonough s-a alăturat mai multor grupuri de consiliere și recuperare unde a găsit oameni care să îl înțeleagă și să îl susțină. Astăzi, el conduce două centre de tratament pentru dependenții de droguri și nu a mai băut alcool de opt ani. Mai mult, lucrează din nou ca pompier. „Simt în continuare durerea, dar m-am împăcat cu durerea pentru că nu mai trebuie să fug de ea”, a povestit McDonough. Să supraviețuiești unui dezastru este o experiență dramatică, dar asta nu este singura provocare ce îi așteaptă pe cei precum McDonough sau Vishwash Kumar Ramesh, singurul supraviețuitor al zborului Air India 171, care s-a prăbușit în iunie imediat după decolare în Ahmedabad, India, incident în care au murit 241 de persoane de la bordul avionului și alte zeci de victime la sol. Citește și: Prăbușirea zborului Air India. Ancheta vizează acțiunile căpitanului, care ar fi oprit alimentarea motoarelor. „Nicio altă explicație” „Acest dar al supraviețuirii este un lucru frumos, dar nu este suficient”, a mai spus McDonough. „Trebuie să ai o echipă în jurul tău. Dar asta funcționează doar dacă apelezi la ajutorul lor.” Ramesh și McDonough s-au alăturat aceluiași club sumbru din care fac parte și Ari Afrizal, un muncitor în construcții care a supraviețuit după tsunamiul din 2004 din Oceanul Indian, agățându-se de o plută timp de două săptămâni și mâncând nuci de cocos pe care le deschidea cu dinții, sau Juliane Koepcke, singura supraviețuitoare a unui accident aviatic din 1971 în care au murit 91 de persoane. După ce avionul cu care zbura a fost lovit de trăsnet, adolescenta a căzut de la o altitudine de peste 3.000 de metri. A mers apoi prin junglă timp de 11 zile înainte să găsească un grup de tăietori de lemne care au salvat-o. Sau Brad Cavanagh, care a supraviețuit după ce barca lui s-a scufundat în Oceanul Atlantic în timpul unui uragan în 1982 și a văzut cum prietenii lui sunt mâncați de rechini. Mai este o lecție pe care oamenii ce supraviețuiesc ca prin miracol, precum McDonough, Ramesh, Cavanagh, Afrizal sau Koepcke, ne-o oferă: ei ne ajută să extindem definiția eroismului pentru a include pe oricine a reușit să treacă printr-un eveniment oribil având umanitatea intactă. Pentru orice supraviețuitor, abilitatea de a înfrunta fiecare nouă zi cu recunoștință și curaj, mai ales atunci când s-au întors în locul care le-a provocat atât de multă durere, este un miracol în sine.