Bucureștiul conduce clasamentul zilelor pierdute în trafic, prânzul devenind ora de vârf
Update cu 2 ore în urmă
Timp de citire: 2 minute
Articol scris de: Simona Stan

Bucureștiul conduce clasamentul zilelor pierdute în trafic, prânzul devenind ora de vârf
Bucureștenii petrec în trafic peste 12 zile lucrătoare pe an, fiind urcați pe primul loc în topul orașelor cu cele mai mari blocaje de trafic. Timișoara și Iași urmează, cu peste 9 zile pierdute în ambuteiaje, iar Craiova și Sibiu cu peste 8 zile anuale.
La polul opus, orașele mai mici se bucură de trafic mai fluid. Reșița are cele mai bune rezultate, cu doar 3 zile pierdute anual în trafic, iar Giurgiu, Călărași și Brăila înregistrează cifre similare. Traficul eficient este legat și de numărul redus de mașini.
Un alt aspect remarcabil este schimbarea intervalului orar al orelor de vârf, care se mute de la dimineața și seara la prânz, între orele 11:00 și 14:00. Experții explică aceasta prin flexibilitatea programelor de lucru, creșterea livrărilor și folosirea tot mai frecventă a transportului alternativ, precum și momentul când părinții își iau copiii de la școală, notează digi24.ro.
În plus, orașe precum Oradea, Alba Iulia și Bistrița au urcat semnificativ în clasament datorită investițiilor în infrastructură, pasaje noi și semaforizare inteligentă. Oradea a înregistrat o creștere de 17 poziții, iar Alba Iulia și Bistrița au urcat câte 8 poziții, potrivit datelor recente despre traficul din 2024 și 2025.