Confruntare electorală pentru cetatea lui Burebista la 20 km de București
Inapoi

Confruntare electorală pentru cetatea lui Burebista la 20 km de București

Postat pe 06 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
"La doar 20 km sud-vest de București, cândva, cu foarte mulți ani în urmă, domnea „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii Traciei şi stăpân peste tot ţinutul de dincolo şi de dincoace de fluviu”. Manualele de istorie îl identifică pe acest rege sub numele de Burebista, iar istorici antici, precum Strabon, susțin că regatul acestuia se întindea de la Marea Neagră și până unde este astăzi Slovacia, respectiv de la Munții Carpați și până la Munții Balcaniei. Capitala regatului aflat sub domnia lui Burebista era, spun studii recente, la Argedava. O cetate aflată astăzi sub o movilă mare de pământ și gunoi, foarte puțin cercetată de arheologi, pe teritoriul localității Mihăilești, satul Popești, la doar 20 km de București. Mihăileștiul este astăzi, asemenea tuturor localităților din România, în campanie electorală. Lupta politică pentru conducerea orașului cu mai puțin de 8000 de locuitori nu este însă ca la București sau ca la televizor. Doar doi candidați s-au înscris în cursa pentru cetatea lui Burebista: unul de la PSD, celălalt de la PNL. Actualul primar al comunei, Mihai Dobre, candidează azi din partea PSD, însă la precedentele alegeri a câștigat alegerile din partea PNL, el având și alte două mandate, începând cu 2008, de primar PSD. Contracandidatul liberal Adrian Gâjâilă a fost viceprimar și vicepreședinte PNL Mihăilești, iar în ultima sa declarație de interese spune că în noiembrie 2023 era președintele filialei PSD Mihăilești. De altfel, singurele dovezi concrete de „luptă politică” sunt afișele de pe cele două panouri electorale, din lemn, amplasate unul în fața primăriei, iar celălalt, peste drum, lângă o cârciumă și-un „spațiu de închiriat”. Ar mai fi câteva afișe, nu multe, care au fost lipite, în mod egal, dar ilegal, pe geamurile celor câteva magazine de pe strada principală: Mihai Dobre (PSD) zâmbește din vitrinele a trei măcelării, iar Adrian Gâjâilă tronează pe grătarul de mici și pe pereții cârciumii principale. Dezbaterea de idei, proiecte și promisiuni lipsește la Mihăilești. Ambii candidați au organizat zilele trecute câte un marș de forță cu sute multe de susținători pe străzile principale
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din salaj

-
-

12:08

Ministerul Finanțelor propose actualizarea accizelor pentru 2025-2028

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat săptămâna trecută un raport privind situația macroeconomică pentru anul 2025, incluzând proiecții pentru anii 2026-2028, în care se propun modificări importante ale accizelor. Documentul este acum deschis dezbaterii publice și prevede actualizarea accizelor pentru produse variate, inclusiv benzină, motorină, gaz lichefiat, cărbune și electricitate, pentru intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie 2025. Conform raportului, începând cu 1 ianuarie 2025, se va introduce un calendar pentru
Image Description

10:46

Guvernul României alocă 2 miliarde de lei pentru ajutoare financiare pensionarilor cu venituri mici în 2025

Guvernul României a decis să aloce o sumă importantă de 2 miliarde de lei pentru anul 2025, în scopul acordării unui ajutor financiar unic pentru pensionarii cu venituri reduse. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, care a precizat că detaliile și criteriile de accesare a acestei sume nu au fost încă stabilite. Potrivit ministrului, Ministerul Muncii va avea rolul de a determina cine va beneficia de această măsură,
Image Description

10:21

Limba latină nu va mai fi disciplină obligatorie în liceu începând cu 2025

Proiectele de planuri-cadru pentru anul școlar 2025 au adus schimbări semnificative în învățământul liceal din România. Astfel, limba latină a fost eliminată ca disciplină obligatorie, rămânând disponibilă doar pentru specializările vocaționale – teologice, fie în cadrul unei discipline de specialitate pentru romano-catolici, fie ca opțională. De la anii 2009 până în prezent, elevii de la filologie au beneficiat de studierea limbii latine, având o oră săptămânală în clasele IX, X și
Image Description

09:21

Locatarii din Zalău sunt invitați să își desemneze reprezentanți pentru ridicarea cardurilor de acces la insulele ecologice

Locatarii mai multor blocuri din Zalău sunt solicitați să desemneze persoane care să ridice cardurile necesare depozitării gunoiului menajer la insulele ecologice digitalizate. Această măsură este parte a unui proiect de modernizare a punctelor de colectare a deșeurilor menajere din municipiu, proiect derulat de Primăria Municipiului Zalău. Blocurile vizate includ D101 pe strada Gheorghe Doja, H8 pe strada B.P. Hasdeu, 20 pe strada Gheorghe Doja, C10 pe strada Năzuinței, P60 pe
Image Description

07:09

Campania Institutului Național de Sănătate Publică privind sănătatea mintală: "Mai multă viață, mai puține ecrane!"

Institutul Național de Sănătate Publică a lansat o campanie dedicată promovării sănătății mintale, având ca temă principală problema dependenței de ecrane. Această inițiativă vine sub sloganul "Mai multă viață, mai puține ecrane!" și își propune să abordeze provocările generate de utilizarea excesivă a tehnologiilor digitale, în special în rândul tinerilor. Sănătatea mintală este esențială pentru bunăstarea generală a indivizilor și nu se limitează doar la absența bolii. Aceasta se referă la
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:13

- Vrancea - Cronica dimineții – 08.07.2025

1. Guvernul a prezentat, luni, măsurile fiscale din pachetul pe care şi-a asumat răspunderea în parlament, după aprobarea unor amendamente ale parlamentarilor. Astfel, impozitarea pensiilor peste 3.000 de lei se va aplica temporar, până la 1 ianuarie 2028 iar reducerea finanţării partidelor se va aplica în 2026, cu un procent de 40%, comparativ cu 2024. (News.ro) 2. Premierul Ilie Bolojan a declarat, în fața Parlamentului, că până la finalul lunii
Image Description

09:11

- Iasi - Bursele europene au închis luni în creştere, pe fondul aşteptărilor legate de noi acorduri comerciale ale SUA

Pieţele bursiere europene au închis luni în teritoriu pozitiv, investitorii anticipând o serie de anunţuri privind acorduri comerciale din partea Casei Albe în următoarele zile, transmite CNBC, citat de News.ro. Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 a închis în creştere cu 0,4%. La nivel naţional, CAC 40 al Franţei şi DAX al Germaniei au urcat cu 0,4%, respectiv 1,1%. Singura excepţie notabilă a fost indicele britanic FTSE 100, care a scăzut
Image Description

09:10

- Maramures - Vijelia de luni a făcut ravagii în Mireșu Mare și la Dăneștii Chioarului

O vijelie puternică s-a abătut în după-amiaza zilei de luni asupra județului. De altfel pentru Maramureș a fost emis un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. În satul Mireșu Mare a căzut linia de 22.000 V, afectată de căderea unui arbore, pentru a cărui preventivă tăiere oamenii au manifestat reticență, după cum spune primarul Ioan Mătieș.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
salaj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul salaj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete