De ce au ieșit profesorii în stradă: creșterea normei didactice și comasarea școlilor, principalele nemulțumiri
Inapoi

De ce au ieșit profesorii în stradă: creșterea normei didactice și comasarea școlilor, principalele nemulțumiri

Postat pe 30 Jul 2025

Update cu 2 săptămâni în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
Norma didactică va crește cu două ore, posturile de director din școlile care au mai puțin de 500 de copii vor dispărea, unitățile de învățământ urmând să fie arondate altor școli mai mari, iar numărul de elevi din clasă va fi mai mare - sunt doar câteva dintre modificările din Educație care i-au scos pe profesori în stradă. Acestea vor intra în vigoare de la 1 septembrie, în urma legii pe care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament la începutul lunii iulie. Anul școlar ar urma să înceapă cu un protest în întreaga țară, în data de 8 septembrie. În pachetul de măsuri pe care actualul Guvern și-a asumat răspunderea în Parlament, și care a fost publicat în Monitorul Oficial pe 25 iulie, sunt cuprinse mai multe modificări pentru sistemul de învățământ, care i-au nemulțumit pe profesori. Una dintre măsurile care îi afectează cel mai mult pe profesori este creșterea normei didactice de predare cu 2 ore. Au existat plângeri că unii profesori nu își vor mai găsi loc de muncă sau să nu își primească salariile întregi pentru că nu realizează norma de predare. Și asta pentru că, în unele cazuri, în special în mediul rural, profesorii trebuie să se împartă între mai multe școli tocmai pentru că nu există suficiente ore disponibile într-o singură unitate. Ori, după cum explică liderul de sindicat Marius Nistor, cheltuielile cu naveta ar putea fi mai mari decât plata pentru cele două ore în plus. „Nu e vorba doar de afectarea profesorilor, ci și a elevilor. În momentul de față, în mediul rural, avem cadre didactice cu normele constituite în mai multe unități școlare. În situația în care norma de predare crește cu 2 sau 4 ore, asta înseamnă că vor avea nevoie de 5–6 unități școlare pentru a avea norma completă. Asta înseamnă zeci de kilometri pe zi, în condițiile în care autoritățile locale nu decontează naveta. Primarii spun că nu au bani. În situația asta, e clar că nu vom avea profesori în multe unități școlare. Aceste probleme o să apară și în micul urban, și în marele urban”, a explicat Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, pentru Digi24. O altă problemă ridicată de profesori este plata cu ora, care ar putea fi diminuată. „Avem, în momentul de față, discipline care sunt deficitare ca resurse umane. Ori, în condițiile în care plata cu ora — care permitea la un moment dat colegilor noștri să suplinească absența resursei umane — este acum diminuată la jumătate, vor renunța la ea. Astfel că, de la începutul anului școlar, pe discipline precum fizica, biologia, dar chiar și în învățământul preșcolar, catedrele vor fi descoperite.Sunt măsuri care afectează sistemul de învățământ românesc. E o abordare contabilă”, a mai explicat sindicalistul. Pragul de elevi necesar pentru ca o unitate școlară să aibă personalitate juridică, adică să fie de sine stătătoare și să aibă un director, crește de la 300 la 500 de copii. Ministrul Educației, Daniel David, a explicat la Digi24 că peste 900 de directori de școală nu vor mai avea posturi de conducere. „Ei nu rămân pe drumuri, că ei sunt profesori practic și se întorc la predare, dar reușim să concentrăm zonele astea educaționale, ca sistemul să nu fie foarte fragmentat”, a precizat ministrul. Școlile care au mai puțin de 500 de elevi nu vor fi desființate, ci vor fi arondate altor unități de învățământ. „Ce va însemna lucrul acesta? Nu că dispare doar postul de director, ei au niște catedre pe care se întorc. Dar punem copiii în situația în care trebuie să facă naveta. Realitatea e diferită de ce explică domnul ministru. În momentul în care faci așa ceva în mediul rural, comasezi școli care aparțin de sate diferite, aflate la zeci de kilometri distanță. Să îmi explice cineva cum vei conduce acea școală. Sunt măsuri aberante. Școala poate rămâne, dar ea nu poate funcționa”, a transmis Marius Nistor. O altă măsură care se va aplica din următorul an școlar vizează numărul de elevi în clase - acesta va crește, în medie, cu doi elevi. Clasele vor putea funcționa cu până la 2 copii sub limita minimă și până la 4 peste limita maximă. Asta înseamnă că o clasă poate să ajungă din nou la 34 de elevi, în cazul liceului, sau la 32 de elevi în cazul claselor de gimnaziu, în loc de 26 în prezent. Și elevii au protestat în ultimele săptămâni din cauza scăderii fondului pentru burse. Bursele de merit vor fi acordate elevilor cu medii de cel puțin 9 (față de pragul de 9.50 din prezent), în limita a 15% din totalul elevilor dintr-o clasă (30% - limita din prezent). Bursele pentru olimpici dispar, la fel și cele tehnologice.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din salaj

-
-

12:08

Ministerul Finanțelor propose actualizarea accizelor pentru 2025-2028

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat săptămâna trecută un raport privind situația macroeconomică pentru anul 2025, incluzând proiecții pentru anii 2026-2028, în care se propun modificări importante ale accizelor. Documentul este acum deschis dezbaterii publice și prevede actualizarea accizelor pentru produse variate, inclusiv benzină, motorină, gaz lichefiat, cărbune și electricitate, pentru intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie 2025. Conform raportului, începând cu 1 ianuarie 2025, se va introduce un calendar pentru
Image Description

10:46

Guvernul României alocă 2 miliarde de lei pentru ajutoare financiare pensionarilor cu venituri mici în 2025

Guvernul României a decis să aloce o sumă importantă de 2 miliarde de lei pentru anul 2025, în scopul acordării unui ajutor financiar unic pentru pensionarii cu venituri reduse. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, care a precizat că detaliile și criteriile de accesare a acestei sume nu au fost încă stabilite. Potrivit ministrului, Ministerul Muncii va avea rolul de a determina cine va beneficia de această măsură,
Image Description

10:21

Limba latină nu va mai fi disciplină obligatorie în liceu începând cu 2025

Proiectele de planuri-cadru pentru anul școlar 2025 au adus schimbări semnificative în învățământul liceal din România. Astfel, limba latină a fost eliminată ca disciplină obligatorie, rămânând disponibilă doar pentru specializările vocaționale – teologice, fie în cadrul unei discipline de specialitate pentru romano-catolici, fie ca opțională. De la anii 2009 până în prezent, elevii de la filologie au beneficiat de studierea limbii latine, având o oră săptămânală în clasele IX, X și
Image Description

09:21

Locatarii din Zalău sunt invitați să își desemneze reprezentanți pentru ridicarea cardurilor de acces la insulele ecologice

Locatarii mai multor blocuri din Zalău sunt solicitați să desemneze persoane care să ridice cardurile necesare depozitării gunoiului menajer la insulele ecologice digitalizate. Această măsură este parte a unui proiect de modernizare a punctelor de colectare a deșeurilor menajere din municipiu, proiect derulat de Primăria Municipiului Zalău. Blocurile vizate includ D101 pe strada Gheorghe Doja, H8 pe strada B.P. Hasdeu, 20 pe strada Gheorghe Doja, C10 pe strada Năzuinței, P60 pe
Image Description

07:09

Campania Institutului Național de Sănătate Publică privind sănătatea mintală: "Mai multă viață, mai puține ecrane!"

Institutul Național de Sănătate Publică a lansat o campanie dedicată promovării sănătății mintale, având ca temă principală problema dependenței de ecrane. Această inițiativă vine sub sloganul "Mai multă viață, mai puține ecrane!" și își propune să abordeze provocările generate de utilizarea excesivă a tehnologiilor digitale, în special în rândul tinerilor. Sănătatea mintală este esențială pentru bunăstarea generală a indivizilor și nu se limitează doar la absența bolii. Aceasta se referă la
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:08

- Externe - Alegeri în Bolivia: țara își alege noul președinte, iar dreapta pare să fie favorită, după decenii de socialism

Aflaţi într-o gravă criză economică, bolivienii îşi aleg duminică viitorul preşedinte într-un scrutin în care dreapta pare să încheie ciclul iniţiat în urmă cu douăzeci de ani de fostul preşedinte socialist Evo Morales, relatează AFP. Ţara de 11,3 milioane de locuitori se prezintă la urne sătulă de lipsa de dolari şi de combustibil, rezultatul unei economii în criză, şi cu ochii aţintiţi asupra preţurilor. Inflaţia anuală se apropie de 25
Image Description

09:06

- Vrancea - Guvernul, cu ochii pe comenzile de pe Shein și Temu

Ministrul de Finanțe, focșăneanul Alexandru Nazare, a declarat că Guvernul se așteaptă la 1,3 miliarde de lei din noua taxă, supranumită public „taxa Temu”. Ea va fi aplicată prin conlucrare cu toate companiile de curierat pentru coletele comandate de pe platformele non-UE. Ministerul Finanțelor a publicat joi seară, în dezbatere publică, proiectul de lege cu noile taxe care vor intra în pachetul 2 de măsuri fiscale. O măsură este introducerea
Image Description

09:04

- Botosani - Anunţ privind afişarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectorul cadastral nr. 35- UAT Prăjeni

Unitatea administrativ-teritorială PRĂJENI, din județul Botoșani anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectorul cadastral nr. 35 începând cu data de 19.08.2025, pe o perioadă de 60 de zile, la sediul Primăriei comunei PRĂJENI, conform art. 14 alin. (1) și (2) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Cererile de rectificare însoţite de înscrisurile doveditoare pot fi depuse la sediul primăriei, transmise
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
salaj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul salaj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete