Elena Udrea află astăzi daca va fi liberată condiționat. Decizia va fi luată de Judecătoria Ploiești
Inapoi

Elena Udrea află astăzi daca va fi liberată condiționat. Decizia va fi luată de Judecătoria Ploiești

Postat pe 01 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Magistraţii Judecătoriei Ploieşti sunt aşteptaţi să se pronunţe, marţi, în dosarul privind liberarea condiţionată a Elenei Udrea, dosar deschis după ce fostul ministru a obţinut, în justiţie deducerea din pedeapsa de şase ani a mai multor luni petrecute în detenţie, în Costa Rica şi Bulgaria şi în arest la domiciliu. Joi, 26 iunie, la prima înfăţişase în dosarul privind liberarea condiţionată a Elenei Udrea, magistraţii au stabilit ca termen de pronunţare data de 1 iulie, scrie News.ro. La termenul de joi, Udrea a fost prezentă în sala de judecată. Este de aşteptat ca fosta ministră să nu fie prezentă la şedinţa de marţi, 1 iulie, în condiţiile în care duminică a fost supusă unei intervenţii chirurgicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Elena Udrea execută, la Penitenciarul pentru femei de la Târgşorul Nou, din judeţul Prahova, pedeapsa de şase ani pe care a primit-o în dosarul de corupţie în care a fost judecată, dosar cunoscut publicului sub denumirea Dosarul Gala Bute.Anterior, comisia de liberare condiţionată a emis aviz pozitiv în ceea ce priveşte liberarea înainte de termen a Elenei Udrea. În ultimele luni, fostul ministru a obţinut în instanţă deducerea mai multor luni din pedeapsa pe care o are de executat, după ce a deschis procese prin care solicitat să îi fie deduse din perioada pe care o are de executat zile petrecute în arest în închisori din Costa Rica şi Bulgaria, dar şi zile petrecute în arest la domiciliu într-un alt dosar decât cel în care a fost condamnată.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din salaj

-
-

12:08

Ministerul Finanțelor propose actualizarea accizelor pentru 2025-2028

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat săptămâna trecută un raport privind situația macroeconomică pentru anul 2025, incluzând proiecții pentru anii 2026-2028, în care se propun modificări importante ale accizelor. Documentul este acum deschis dezbaterii publice și prevede actualizarea accizelor pentru produse variate, inclusiv benzină, motorină, gaz lichefiat, cărbune și electricitate, pentru intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie 2025. Conform raportului, începând cu 1 ianuarie 2025, se va introduce un calendar pentru
Image Description

10:46

Guvernul României alocă 2 miliarde de lei pentru ajutoare financiare pensionarilor cu venituri mici în 2025

Guvernul României a decis să aloce o sumă importantă de 2 miliarde de lei pentru anul 2025, în scopul acordării unui ajutor financiar unic pentru pensionarii cu venituri reduse. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, care a precizat că detaliile și criteriile de accesare a acestei sume nu au fost încă stabilite. Potrivit ministrului, Ministerul Muncii va avea rolul de a determina cine va beneficia de această măsură,
Image Description

10:21

Limba latină nu va mai fi disciplină obligatorie în liceu începând cu 2025

Proiectele de planuri-cadru pentru anul școlar 2025 au adus schimbări semnificative în învățământul liceal din România. Astfel, limba latină a fost eliminată ca disciplină obligatorie, rămânând disponibilă doar pentru specializările vocaționale – teologice, fie în cadrul unei discipline de specialitate pentru romano-catolici, fie ca opțională. De la anii 2009 până în prezent, elevii de la filologie au beneficiat de studierea limbii latine, având o oră săptămânală în clasele IX, X și
Image Description

09:21

Locatarii din Zalău sunt invitați să își desemneze reprezentanți pentru ridicarea cardurilor de acces la insulele ecologice

Locatarii mai multor blocuri din Zalău sunt solicitați să desemneze persoane care să ridice cardurile necesare depozitării gunoiului menajer la insulele ecologice digitalizate. Această măsură este parte a unui proiect de modernizare a punctelor de colectare a deșeurilor menajere din municipiu, proiect derulat de Primăria Municipiului Zalău. Blocurile vizate includ D101 pe strada Gheorghe Doja, H8 pe strada B.P. Hasdeu, 20 pe strada Gheorghe Doja, C10 pe strada Năzuinței, P60 pe
Image Description

07:09

Campania Institutului Național de Sănătate Publică privind sănătatea mintală: "Mai multă viață, mai puține ecrane!"

Institutul Național de Sănătate Publică a lansat o campanie dedicată promovării sănătății mintale, având ca temă principală problema dependenței de ecrane. Această inițiativă vine sub sloganul "Mai multă viață, mai puține ecrane!" și își propune să abordeze provocările generate de utilizarea excesivă a tehnologiilor digitale, în special în rândul tinerilor. Sănătatea mintală este esențială pentru bunăstarea generală a indivizilor și nu se limitează doar la absența bolii. Aceasta se referă la
Image Description

Recente din Romania

-
-

14:17

- Buzau - Cele mai interesante porecle ale mâinilor de poker

În limbajul uzual al jucătorilor de poker, anumite mâini au denumiri inedite. Puțini dintre cei care nu sunt obișnuiți cu jocul și-ar putea imagina legătura dintre Anna Kournikova și poker. Fosta jucătoare de tenis dă numele uneia dintre cele mai celebre mâini de poker. Combinația dintre un as și un popă. Acesta este, însă, doar un exemplu. Pentru mai multe porecle și explicațiile lor, te invităm să citești rândurile de
Image Description

14:11

- Buzau - Echipa „CineLit Creators” concurează pentru Premiul de Popularitate la Boovie 2025

Echipa „CineLit Creators” a Liceului Teoretic de Informatică „Alexandru Marghiloman” din Buzău a făcut valuri la festivalul internațional de book-trailere „Boovie 2025” și are nevoie de sprijinul nostruîn competiția pentru Premiul de Popularitate, acordat pe baza voturilor publicului. Elevii buzoieni concurează pentru mult râvnitul premiu unde fiecare Like, Share și Subscribe contează. Trailerul cu care participă este inspirat de volumul „Potențial ascuns” („Hidden Potential: The Science of Achieving Greater Things”)
Image Description

14:09

- Nationale - Video Tudorel Toader după reacția șefei CSM: Eliminarea indexărilor pensiilor e neconstituțională

Tudorel Toader, fost judecător CCR și fost ministru al Justiției, a susținut la Digi24 că prevederea potrivit căreia magistrații nu mai pot munci după pensionare este neconstituțională. Precizarea vine după reacția șefei CSM care a spus că nu va accepta tăierile anunțate. Tudorel Toader a mai precizat că vârsta de pensionare a magistraților nu este un standard constituțional. Fostul judecător CCR Tudorel Toader a explicat la Digi24 că există o
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
salaj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul salaj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete