Exclusiv Nicușor Dan: „Domnul Piedone este un interlop”/ Piedone: „Mă pot vota interlopi, dar nu sunt asociat cu ei”
Inapoi

Exclusiv Nicușor Dan: „Domnul Piedone este un interlop”/ Piedone: „Mă pot vota interlopi, dar nu sunt asociat cu ei”

Postat pe 21 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 13 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Bătălia pentru București trece la un nou nivel - cel al provocărilor și ironiilor între candidați. Primul înscris la linia de start a fost Cristian Popescu Piedone, care nu a venit cu mâna goală, ci a adus tricouri și pungi cu mesaje ironice. Vizat a fost Nicușor Dan, care a ales să contraatace în mediul online, unde i s-au alăturat și alți internauți. Iar dacă primarul Sectorului 5 își îmbracă susținătorii în tricouri inscripționate cu mesajul „Și eu sunt interlop”, actualul primar al Capitalei îi răspunde: „Știm toți!”. Aflat duminică dimineață într-o piață din București, Cristian Popescu Piedone a împărțit pungi cu mesaje anti-Nicușor Dan. Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului: „Am spus că Piedone e susținut de interlopi. Asta nu înseamnă că toți oamenii care îl susțin sunt interlopi. N-am spus niciodată asta. Am mult respect pentru toți bucureștenii, inclusiv oamenii care intenționează să-l voteze pe Cristian Popescu Piedone. Domnul Piedone este un interlop. Doar faptul că nu avem instituție în statul ăsta, face ca dumnealui să fie în libertate. Asta e opinia mea. În primul rând, el este un condamnat penal. Din 2018 a fost condamnat penal, într-adevăr, cu amânarea pedepsei, pentru că a semnat niște acte nelegale pentru membri ai familiei sale. Apoi a scris presa...Din păcate, suntem o țară fără instituții, sunt nefuncționale. A scris presa de mai multe cazuri în care licitații au fost împărțite în loturi mai mici, ceea ce e profund ilegal, pentru a fi atribuite unor cunoscuți, prieteni, colegi de partid. A scris presa de câteva cazuri de autorizații în care se dau etaje în plus. Dacă aș sta două zile în arhiva Primăriei Sectorului 5, pariez că aș găsi 100 de autorizații ilegale cu mulți metri pătrați în plus. Domnul Cristian Popescu Piedone a venit vineri și și-a depus candidatura și a prezentat acel tricou «Și eu sunt interlop», iar noi, ca să facem o glumă, am luat o poză de la un meci de acum 3-4 săptămâni în care am pus tricoul acela. Constat că suntem într-o dezbatere electorală care seamănă...e ceva de anii ’90, cu multe metafore, cu multe glumițe din astea, nimeni nu vorbește de bani, de fonduri europene, de proiecte, de corelări, de PUG...E o campanie foarte săracă în idei. Eu am avut un deficit de comunicare în acești ani. Încerc să spun ce am făcut în acești 3 ani și jumătate de mandat și încerc să spun ce vreau să fac. Lucrurile astea sunt și tehnice și destul de greu de digerat de public și atunci e mai ușor să te uiți la glume... Am discutat cu multă lume, inclusiv cu oameni din PNL, dar despre ce au fost aceste discuții nu pot să vă spun”. Cristian Popescu – Piedone, primarul Sectorului 5: „Am auzit declarațiile domniei sale, spunând «Eu sunt un om politic». A recunoscut că este om politic și nu independent. Este susținut de Forța Dreptei. Nu poți să spui că ești independent când niște formațiuni politice te susțin. Nu poți să spui despre tine că ești independent, când ai fost recomandat ca și primar general în 2020 și ai câștigat cu susținerea PNL. S-a văzut în Consiliul General. Au fost, după câțiva ani de măritiș curat, au cam început să divorțeze. Și voturile raportat la Nicușor Dan, omul politic care se prezintă ca și independent...s-a văzut că aceste formațiuni politice l-au lăsat din brațe. Astăzi vine și se ascunde sub această Forță a Dreptei. Să-și asume. Ești independent sau om politic? De la început ai fost om politic, mințind lumea că ești independent. Raportat la acuzațiile despre interlopi, citez din Nicușor Dan: «Pare ireal, dar Cristian Popescu Piedone poate să câștige Primăria Capitalei susținut de interlopi». În 30 de ani, eu nu mă uit în urna de vot cine mă votează. Mă votează și naționalitățile care conviețuiesc în România, mă pot vota și interlopi și orice alt...dar asta nu înseamnă că sunt asociat cu ei. El, când m-a făcut interlop, susținut de interlopi, nu m-a făcut pe mine, a făcut electoratul care mă reprezintă pe mine. Îi urez succes în continuare și spunea tot el: «Suntem într-o campanie din anii ’90». A recunoscut că a avut un deficit de imagine. Eu n-am avut niciun deficit de imagine. Ăsta sunt. Spunând că el vrea o campanie serioasă...eu sunt într-o campanie extrem de serioasă. Săptămâna viitoare voi prezenta un proiect pentru București. Nu voi spune ce a zis Nicușor Dan în 2020, într-un proiect de 100 de file cu 23 de proiecte din care nu a realizat nici unul. Cu 8% cât estimează domnul Nicușor Dan, PUSL se numește balama în timpul guvernării, atât în Parlament, cât și în guvernul Bucureștiului, numit Consiliul General. Fără noi, această mega Coaliție, nu se poate face... Eu am să scot Consiliul General în stradă, ca cei care mi-au încredințat încrederea votului lor să vadă clar și să-și permită în fața cetățenilor...ședințe publice, în cea mai mare sală, îl voi convoca în Sala Polivalentă dacă e cazul...”. Candidatul PUSL la Primăria Capitalei spune că declarația lui privind angajarea apropiaților în administrația locală a fost „scoasă din context”. „Acest lucru s-a întâmplat din 2008, de când sunt primar la Sectorul 4 și Sectorul 5. Instituțiile abilitate au verificat orice angajare, pentru că tot aceste formațiuni politice de dimineața până seara au făcut sesizări peste tot. Nu există nicio problemă de integritate, nicio problemă de rudă de gradul I angajată ca funcționar public, exceptându-l pe ginerele meu, care este ales și a fost președintele filialei de Sector 5 PUSL și a candidat, este consilier ales pe listele PUSL. Rudele de gradul II, III, indiferent cum se numesc ele, se numesc afini. Dacă partidele caută paiul de la Sectorul 5, să se uite în bârnele de la ei. Uitați-vă la Guvern, instituțiile statului, primării și consilii județene în toată România. Una e să respecți legea și una e să fii direct. Nu am nicio rudă de gradul I sau II angajată. Înainte să angajez acest city manager despre care toată lumea spune că este nepotul meu...da, este băiatul sorei lu nevastă-mea...am cerut adresă de la ANI. Există vreo incompatibilitate? ANI ne-a dat clar că nu există. City managerul Sectorului 5 este Iulian Cârlogea”, a mai declarat acesta. Primarul general Nicuşor Dan este favorit în cursa pentru Primăria Capitalei, cu 46,1% din opţiuni, urmat de Cristian Popescu-Piedone, cu 41,1% şi de Cătălin Cîrstoiu - 10,1%, conform unui sondaj Verifield realizat la comanda actualului edil. Alianţa PSD-PNL este pe primul loc în intenţiile de vot pentru CGMB, cu 37,1%, urmată de Alianţa Dreapta Unită, transmite News.ro. La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale şi ar candida următorii, dvs pe cine aţi vota drept Primarul General al Municipiului Bucureşti”: 46,1% l-au indicat pe Nicuşor Dan, 41,1% pe Cristian Popescu Piedone, 10,1% pe Cătălin Cîrstoiu, 2,3% pe candidatul AUR Mihai Enache. Procentele sunt raportate la cei care au menţionat că merg la vot, reprezentând 68,6% din eşantion. La votul pentru CGMB, Alianţa PSD-PNL are 37,1% din opţiuni, urmată de Alianţa Dreapta Unită - 28,4%, AUR - 8,9%, PUSL- 8,6%, REPER - 5,7%, S.O.S. (partidul Dianei Şoşoacă) - 4,2%. Sondajul a fosat realizat la comanda lui Nicuşor Dan, în perioada 10 - 17 aprilie, pe un eşantion de 1.800 de subiecţi, reprezentativ pe variabilele socio-demografice. Datele au fost culese telefonic,prin intermediul chestionarului. Eroarea maximă admisă a datelor este de +/-2,31% la un grad de încredere de 95%.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din salaj

-
-

12:08

Ministerul Finanțelor propose actualizarea accizelor pentru 2025-2028

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat săptămâna trecută un raport privind situația macroeconomică pentru anul 2025, incluzând proiecții pentru anii 2026-2028, în care se propun modificări importante ale accizelor. Documentul este acum deschis dezbaterii publice și prevede actualizarea accizelor pentru produse variate, inclusiv benzină, motorină, gaz lichefiat, cărbune și electricitate, pentru intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie 2025. Conform raportului, începând cu 1 ianuarie 2025, se va introduce un calendar pentru
Image Description

10:46

Guvernul României alocă 2 miliarde de lei pentru ajutoare financiare pensionarilor cu venituri mici în 2025

Guvernul României a decis să aloce o sumă importantă de 2 miliarde de lei pentru anul 2025, în scopul acordării unui ajutor financiar unic pentru pensionarii cu venituri reduse. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, care a precizat că detaliile și criteriile de accesare a acestei sume nu au fost încă stabilite. Potrivit ministrului, Ministerul Muncii va avea rolul de a determina cine va beneficia de această măsură,
Image Description

10:21

Limba latină nu va mai fi disciplină obligatorie în liceu începând cu 2025

Proiectele de planuri-cadru pentru anul școlar 2025 au adus schimbări semnificative în învățământul liceal din România. Astfel, limba latină a fost eliminată ca disciplină obligatorie, rămânând disponibilă doar pentru specializările vocaționale – teologice, fie în cadrul unei discipline de specialitate pentru romano-catolici, fie ca opțională. De la anii 2009 până în prezent, elevii de la filologie au beneficiat de studierea limbii latine, având o oră săptămânală în clasele IX, X și
Image Description

09:21

Locatarii din Zalău sunt invitați să își desemneze reprezentanți pentru ridicarea cardurilor de acces la insulele ecologice

Locatarii mai multor blocuri din Zalău sunt solicitați să desemneze persoane care să ridice cardurile necesare depozitării gunoiului menajer la insulele ecologice digitalizate. Această măsură este parte a unui proiect de modernizare a punctelor de colectare a deșeurilor menajere din municipiu, proiect derulat de Primăria Municipiului Zalău. Blocurile vizate includ D101 pe strada Gheorghe Doja, H8 pe strada B.P. Hasdeu, 20 pe strada Gheorghe Doja, C10 pe strada Năzuinței, P60 pe
Image Description

07:09

Campania Institutului Național de Sănătate Publică privind sănătatea mintală: "Mai multă viață, mai puține ecrane!"

Institutul Național de Sănătate Publică a lansat o campanie dedicată promovării sănătății mintale, având ca temă principală problema dependenței de ecrane. Această inițiativă vine sub sloganul "Mai multă viață, mai puține ecrane!" și își propune să abordeze provocările generate de utilizarea excesivă a tehnologiilor digitale, în special în rândul tinerilor. Sănătatea mintală este esențială pentru bunăstarea generală a indivizilor și nu se limitează doar la absența bolii. Aceasta se referă la
Image Description

Recente din Romania

-
-

22:19

- Cluj - Furtună de coșmar în Cluj! Copaci căzuți pe mașini, acoperișuri smulse și drumuri blocate. Pompierii, în alertă totală pentru codul portocaliu

Clujul s-a aflat sâmbătă, 26 iulie 2025, sub incidența unui cod portocaliu de vreme severă, iar efectele fenomenelor meteorologice nu au întârziat să apară. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj a anunțat că, până la ora 21:30, pompierii au fost solicitați să intervină în numeroase situații de urgență, însă, din fericire, nu au fost înregistrate victime sau animale rănite. Intervenții pe tot teritoriul județului Rafalele puternice de vânt au
Image Description

22:18

- Dambovita - MAE: Atenționare de călătorie pentru românii care merg în sudul Franței

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că autorităţile locale au emis, sâmbătă, o alertă de incendii de vegetaţie şi de păduri în zona de sud a ţării. Alerta pentru riscul de producere a incendiilor este valabilă până la 27 iulie 2025 şi vizează departamentele Bouches-du-Rhone, Var, Aude, Gard, Pyrenees-Orientale şi Vaucluse, a informat un comunicat al MAE,
Image Description

22:18

- Botosani - Gestul care te lasă fără cuvinte făcut de doi părinți din Botoșani la două zile după ce și-au înmormântat copilașul. „Din păcate, știți ce înseamnă durerea”

Doi părinți din Botoșani au făcut un gest care te lasă fără cuvinte la două zile după ce și-au înmormântat copilașul. Tudor, copilor soților Bucșă s-a stins din viață, iar la o zi diferență, Iosif, un bebeluș de nouă luni s-a născut mort. Părinții acestuia nu aveau cu ce să-l înmormânteze așa că preoteasa Anamaria Macuc a lansat un apel către cei care vor să ajute. La scurt timp, soții
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
salaj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul salaj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete