News Alert Sporul de până la 50% pentru fonduri UE, condiționat de timpul efectiv lucrat și de valoarea proiectului. „Introducem meritocrația”
Inapoi

News Alert Sporul de până la 50% pentru fonduri UE, condiționat de timpul efectiv lucrat și de valoarea proiectului. „Introducem meritocrația”

Postat pe 01 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Sporul pentru bugetarii care lucrează la proiecte de investiții finanțate din fonduri europene, inclusiv proiecte PNRR, va fi condiționat de anumite criterii. Potrivit unui proiect al Ministerului Dezvoltării, acordarea sporurilor se va face în funcție de timpul efectiv lucrat lunar, dar și de valoarea proiectului implementat. După cumularea celor două criterii, sporul primit de angajați poate fi între 5 și cel mult 50% din salariul de bază, potrivit unui document pus în transparență publică. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a publicat marți, spre dezbatere publică, un proiect de act normativ care ar lega acordarea sporurilor pentru gestionarea proiectelor finanțate din fonduri europene de criterii de performanță și ar introduce meritocrația în administrația publică. Propunerea de act normativ modifică regulamentul cadru privind criteriile pe baza cărora se stabileşte procentul de majorare salarială pentru personalul plătit din fonduri publice, precum şi condiţiile de înfiinţare a posturilor în afara organigramei, în cadrul instituțiilor şi al autorităților publice care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile sau prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul poate fi consultat aici. Majorarea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, se realizează în funcție de timpul efectiv lunar lucrat, dar și de valoarea proiectului/proiectelor implementate, în condițiile în care, se dovedește prin Raport de progres trimestrial, aprobat de ordonatorul de credite, că au fost înregistrate progrese în implementarea proiectului, în trimestrul anterior. Această măsură nu se aplică în cazul ultimului trimestru de implementare a proiectului. Este stabilit procentul de majorare, în funcție de timpul efectiv lunar lucrat și de valoarea proiectului/proiectelor implementate, procentul crescând, în funcție de cumulul celor 2 indicatori, de la 5% la 50%. Se consideră că au fost înregistrate progrese în implementarea proiectului, dacă se dovedește că s-au înregistrat progrese la cel puțin unul din următorii indicatori: a fost realizată o creștere a execuției documentare, spre exemplu studii, referate, cereri de plată, documentația pentru proiectare inclusiv obținerea de avize de cel puțin 5% pentru activitățile eligibile prevăzute în proiect, în funcție de complexitatea proiectului a fost realizată o creștere a execuției fizice de cel puțin 3%; au fost derulate cel puțin 3% din activitățile eligibile prevăzute în proiect, în funcție de complexitatea proiectului; au fost recepționate cel puțin 3% din bunurile/serviciile/lucrările prevăzute în proiect. au fost recepționate cel puțin 3% din bunurile/serviciile/lucrările prevăzute în proiect. Veridicitatea și exactitatea informațiilor din Raportul de progres sunt supuse verificării reprezentanților Curții de Conturi a României, iar în cazul în care se dovedește că Raportul de progres nu reflectă realitatea, pentru sumele obținute nelegal răspunderea este în solidar, după cum urmează: echipa de proiect, persoanele aflate pe circuitul de avizare și ordonatorul de credite. Plata drepturilor stabilite potrivit celor de mai sus, se acordă în următorul trimestru, lunar, corespunzător Raportului de progres aferent trimestrului anterior. De exemplu, dacă timpul lunar efectiv lucrat este de cel mult 20 de ore, sporul poate fi între 5-10%, în funcție de valoarea proiectului din fonduri europene, iar acest procent crește gradual. La peste 80 de ore lucrate într-o lună, sporul poate fi de 25-50% din salariul de bază, la un proiect cu o valoare de peste 20 de milioane de lei, se mai arată în documentul pus în transparență publică. „Măsura propusă va asigura o abordare justă a folosirii banilor publici. Introducem meritocrația în administrația publică. Cei care merită, cei care asigură absorbția fondurilor europene pentru dezvoltarea României pot primi chiar și 50% spor, pe baza unor criterii ferme, dar cei care nu contribuie semnificativ la implementarea acestor proiecte, pe baza unui raport de progres, nu vor beneficia de sporuri”, anunță ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din salaj

-
-

12:08

Ministerul Finanțelor propose actualizarea accizelor pentru 2025-2028

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat săptămâna trecută un raport privind situația macroeconomică pentru anul 2025, incluzând proiecții pentru anii 2026-2028, în care se propun modificări importante ale accizelor. Documentul este acum deschis dezbaterii publice și prevede actualizarea accizelor pentru produse variate, inclusiv benzină, motorină, gaz lichefiat, cărbune și electricitate, pentru intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie 2025. Conform raportului, începând cu 1 ianuarie 2025, se va introduce un calendar pentru
Image Description

10:46

Guvernul României alocă 2 miliarde de lei pentru ajutoare financiare pensionarilor cu venituri mici în 2025

Guvernul României a decis să aloce o sumă importantă de 2 miliarde de lei pentru anul 2025, în scopul acordării unui ajutor financiar unic pentru pensionarii cu venituri reduse. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, care a precizat că detaliile și criteriile de accesare a acestei sume nu au fost încă stabilite. Potrivit ministrului, Ministerul Muncii va avea rolul de a determina cine va beneficia de această măsură,
Image Description

10:21

Limba latină nu va mai fi disciplină obligatorie în liceu începând cu 2025

Proiectele de planuri-cadru pentru anul școlar 2025 au adus schimbări semnificative în învățământul liceal din România. Astfel, limba latină a fost eliminată ca disciplină obligatorie, rămânând disponibilă doar pentru specializările vocaționale – teologice, fie în cadrul unei discipline de specialitate pentru romano-catolici, fie ca opțională. De la anii 2009 până în prezent, elevii de la filologie au beneficiat de studierea limbii latine, având o oră săptămânală în clasele IX, X și
Image Description

09:21

Locatarii din Zalău sunt invitați să își desemneze reprezentanți pentru ridicarea cardurilor de acces la insulele ecologice

Locatarii mai multor blocuri din Zalău sunt solicitați să desemneze persoane care să ridice cardurile necesare depozitării gunoiului menajer la insulele ecologice digitalizate. Această măsură este parte a unui proiect de modernizare a punctelor de colectare a deșeurilor menajere din municipiu, proiect derulat de Primăria Municipiului Zalău. Blocurile vizate includ D101 pe strada Gheorghe Doja, H8 pe strada B.P. Hasdeu, 20 pe strada Gheorghe Doja, C10 pe strada Năzuinței, P60 pe
Image Description

07:09

Campania Institutului Național de Sănătate Publică privind sănătatea mintală: "Mai multă viață, mai puține ecrane!"

Institutul Național de Sănătate Publică a lansat o campanie dedicată promovării sănătății mintale, având ca temă principală problema dependenței de ecrane. Această inițiativă vine sub sloganul "Mai multă viață, mai puține ecrane!" și își propune să abordeze provocările generate de utilizarea excesivă a tehnologiilor digitale, în special în rândul tinerilor. Sănătatea mintală este esențială pentru bunăstarea generală a indivizilor și nu se limitează doar la absența bolii. Aceasta se referă la
Image Description

Recente din Romania

-
-

23:13

- Buzau - „Ciorbă, nene, nu glumă!”

„Foi cu lapte” s-a numit postarea – devenită virală – a unui „buzoian de munte”. Aproape 700 de distribuiri și 1.000 de comentarii a strâns Fabian State cu fotografia de mai sus și textul explicativ de mai jos: Postarea culinar virală a fost publicată de Fabian State pe grupul de facebook Ținutul Buzăului, un grup la care – ca buzoian – e musai să te înscrii.
Image Description

23:10

- Iasi - Eșec dur pentru echipa lui Dan Petrescu în Conference League: Hacken – CFR Cluj 7-2

Formaţia CFR Cluj a suferit o înfrângere dură, scor 7-2, joi seară, în deplasare, în faţa echipei suedeze Hacken, în prima manşă a play-off-ului din Conference League, scrie News.ro. Pe Hisingen Arena, din Goteborg, gazdele au deschis scorul încă din al doilea minut de joc, prin Simon Gustafson, căpitanul lui Hacken. Louis Munteanu a reuşit să trimită mingea în plasă, în minutul 13, însă golul a fost anulat pentru o
Image Description

23:09

- Iasi - FOTBAL Politehnica Iași urcă mâine în avion. Echipa, plină de optimism înaintea meciului cu FC Voluntari

Politehnica Iași va pleca mâine, spre Voluntari, pentru meciul cu echipa locală FC, din etapa a IV-a a Ligii a II-a de fotbal. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 13:00, și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1. Reprezentanții clubului ieșean au dat declarații legate de disputa cu ilfovenii imediat după succesul cu Gloria Bistrița, de marți, 3-0 în Copou. Antrenorul lui Poli, Anthony „Tony” Da
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
salaj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul salaj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete