Nicușor Dan propune majorarea taxelor locale în București, dar cu condiții
Inapoi

Nicușor Dan propune majorarea taxelor locale în București, dar cu condiții

Postat pe 19 Nov 2024

Update cu 9 luni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Nicușor Dan propune majorarea taxelor locale în București, dar cu condiții
Nationale

Nicușor Dan propune majorarea taxelor locale în București, dar cu condiții

Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a anunțat intenția de a majora taxele și impozitele locale, dar subliniază că acest lucru ar trebui să se întâmple doar dacă fondurile vor fi gestionate de Primăria Capitalei pentru realizarea de investiții. În declarațiile sale, Nicușor Dan a precizat că majorările nu vor fi acceptabile dacă banii ajung la primăriile de sector.

"Posibil, dacă le ia Primăria Capitalei, dacă le iau sectoarele, sigur nu (...) dacă le ia Primăria Capitalei și le duce în investiții - da. Dacă le iau sectoarele, nu", a afirmat primarul într-un interviu acordat marți postului Digi24, când a fost întrebat despre o posibilă creștere a impozitelor locale.

Nicușor Dan a mai subliniat că Parlamentul ar putea lua în considerare opiniile exprimate de bucureșteni la referendumul local. El a adăugat că este greu de crezut că decidenții nu ar asculta vocea comunității, având în vedere că urmează dezbateri importante în Parlament, inclusiv asupra Legii bugetului național și a Codului urbanismului.

"Următoarea etapă este Legea bugetului național, care se va dezbate la câteva săptămâni după referendumul nostru, iar votul a sute de mii de bucureșteni este un argument semnificativ", a punctat primarul Nicușor Dan, evidențiind importanța participării cetățenilor în procesul decizional.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete