Obținerea unui certificat de handicap cu grad grav va fi mai dificilă. Explicațiile ministrului Muncii, Florin Manole
Inapoi

Obținerea unui certificat de handicap cu grad grav va fi mai dificilă. Explicațiile ministrului Muncii, Florin Manole

Postat pe 23 Jul 2025

Update cu 2 zile în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat miercuri, despre acordarea certificatelor de dizabilităţi, că va fi mai greu să obţii un grad grav sau accentuat, pentru nişte diagnostice pe care medicii le vor considera ca răspunzând la medicamente şi ca fiind gestionabile medical. „Ţinta noastră, ţinta tuturor controalelor, ţinta tuturor modificărilor, va fi să depistăm fraudele din sistem, pe cei care beneficiază în mod ilegal de nişte beneficia, cu ajutorul nelegal al unor medici care îşi încalcă rigorile profesiei şi legea şi care folosesc nişte fonduri de care avem nevoie pentru ceilalţi, cei care au reale probleme şi au insuficient de multe servicii”, a declarat ministrul Muncii, la Prima News, potrivit News.ro. Manole a arătat că în domeniul dizabilităţii, în primul şi în primul rând trebuie să transparentizeze toată procedura de acordare a beneficiilor, astfel încât să poată vedea dacă în mod brusc şi greu explicabil apar persoane cu dizabilităţi în aceeaşi localitate, cu acelaşi diagnostic, cu acelaşi medic. El a precizat că se va lucra şi pe criterii privind acordarea certificatelor de handicap. „În primul rând, va fi mai greu să obţii un grad grav sau accentua, pentru nişte diagnostice pe care medicii le vor considera ca răspunzând la medicamente şi ca fiind gestionabile medical. Sigur, sunt situaţii şi sunt persoane cu dizabilităţi care au un diagnostic care nu se poate şi nu se va schimba niciodată pentru că nu poate să răspundă la niciun tratament . Aşa ceva nu se reglează. O să apară în ordin modificările, sunt nişte situaţii despre care medicii ne spun că răspund la tratament şi pentru care, sigur că e nevoie de atenţie a sistemului public, dar poate a sistemului public de sănătate, nu a sistemului public de dizabilitate. A medicului, nu a asistentului personal”, a precizat Manole. El a menţionat că va trebui să existe şi o metodologie mai aplicată în legătură cu ce servicii livrează pentru aceşti oameni, nu otova, asistenţă personală. „Unii poate au nevoie de nişte servicii care le-ar fi mai utile, mai necesare, mai greu de găsit şi mai importante decât o persoană care, sigur, poate să îi îngrijească, să îi ajute, să le fie utilă, dar care să nu aibă aceeaşi utilitate. Pentru că nu toţi oamenii cu dizabilităţi au acelaşi diagnostic, deci aceeaşi nevoie, deci nu putem să le livrăm aceeaşi soluţie din partea sistemului”, a menţionat Florin Manole. Ministrul a mai spus că vor face multe controale „pentru a curăţa sistemul de fraudă şi pentru a pedepsi pe cei care beneficiază în mod nelegal, cu documente medicale care se vor dovedi, dacă se vor dovedi aşa, ca fiind nejustificate, iar medicii aceia, la rândul lor, trebuie să suporte nişte consecinţe foarte grave, pentru că îşi încalcă toate rigorile profesiei, dincolo de legislaţia penală”.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din salaj

-
-

12:08

Ministerul Finanțelor propose actualizarea accizelor pentru 2025-2028

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat săptămâna trecută un raport privind situația macroeconomică pentru anul 2025, incluzând proiecții pentru anii 2026-2028, în care se propun modificări importante ale accizelor. Documentul este acum deschis dezbaterii publice și prevede actualizarea accizelor pentru produse variate, inclusiv benzină, motorină, gaz lichefiat, cărbune și electricitate, pentru intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie 2025. Conform raportului, începând cu 1 ianuarie 2025, se va introduce un calendar pentru
Image Description

10:46

Guvernul României alocă 2 miliarde de lei pentru ajutoare financiare pensionarilor cu venituri mici în 2025

Guvernul României a decis să aloce o sumă importantă de 2 miliarde de lei pentru anul 2025, în scopul acordării unui ajutor financiar unic pentru pensionarii cu venituri reduse. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, care a precizat că detaliile și criteriile de accesare a acestei sume nu au fost încă stabilite. Potrivit ministrului, Ministerul Muncii va avea rolul de a determina cine va beneficia de această măsură,
Image Description

10:21

Limba latină nu va mai fi disciplină obligatorie în liceu începând cu 2025

Proiectele de planuri-cadru pentru anul școlar 2025 au adus schimbări semnificative în învățământul liceal din România. Astfel, limba latină a fost eliminată ca disciplină obligatorie, rămânând disponibilă doar pentru specializările vocaționale – teologice, fie în cadrul unei discipline de specialitate pentru romano-catolici, fie ca opțională. De la anii 2009 până în prezent, elevii de la filologie au beneficiat de studierea limbii latine, având o oră săptămânală în clasele IX, X și
Image Description

09:21

Locatarii din Zalău sunt invitați să își desemneze reprezentanți pentru ridicarea cardurilor de acces la insulele ecologice

Locatarii mai multor blocuri din Zalău sunt solicitați să desemneze persoane care să ridice cardurile necesare depozitării gunoiului menajer la insulele ecologice digitalizate. Această măsură este parte a unui proiect de modernizare a punctelor de colectare a deșeurilor menajere din municipiu, proiect derulat de Primăria Municipiului Zalău. Blocurile vizate includ D101 pe strada Gheorghe Doja, H8 pe strada B.P. Hasdeu, 20 pe strada Gheorghe Doja, C10 pe strada Năzuinței, P60 pe
Image Description

07:09

Campania Institutului Național de Sănătate Publică privind sănătatea mintală: "Mai multă viață, mai puține ecrane!"

Institutul Național de Sănătate Publică a lansat o campanie dedicată promovării sănătății mintale, având ca temă principală problema dependenței de ecrane. Această inițiativă vine sub sloganul "Mai multă viață, mai puține ecrane!" și își propune să abordeze provocările generate de utilizarea excesivă a tehnologiilor digitale, în special în rândul tinerilor. Sănătatea mintală este esențială pentru bunăstarea generală a indivizilor și nu se limitează doar la absența bolii. Aceasta se referă la
Image Description

Recente din Romania

-
-

09:57

- Botosani - Drapelul de Luptă, 28 de ani de onoare și tradiție la Jandarmeria Botoșani

Astăzi, 26 iulie, Jandarmeria Botoșani marchează un moment simbolic – se împlinesc 28 de ani de la înmânarea Drapelului de Luptă al unității, prin Decretul Prezidențial nr. 257 din 1997 — un reper identitar ce întruchipează onoarea, curajul și devotamentul militarilor botoșăneni. Ceremonialul militar de înmânare a Drapelului de Luptă a avut loc în Piața Tricolorului din municipiul Botoșani. Evenimentul, încărcat de emoție și semnificație patriotică, a reunit întreaga structură
Image Description

09:49

- Gorj - Ce spune o americancă despre mâncarea din țara noastră

O americancă a devenit rapid virală pe rețelele de socializare după ce a postat un clip video în care declară, pe un ton serios doar în aparență, că România nu e o destinație pentru cei care numără caloriile. Videoclipul a fost preluat de mii de utilizatori și distribuit intens pentru sinceritatea dezarmantă și umorul subtil cu care promovează România, nu prin peisaje sau castele, ci prin farfurii. „O să-ți spun
Image Description

09:45

- Gorj - Un nou tratament de prevenție împotriva HIV ar putea fi autorizat în Europa

Tratamentul se bazează pe lenacapavir, un inhibitor capsidic inovator care, administrat subcutanat, acționează încă din primele faze ale ciclului viral HIV, blocând replicarea virusului. Este primul medicament injectabil cu administrare semestrială destinat exclusiv prevenirii infecției HIV – o descoperire cu potențial de a revoluționa accesul și aderența la profilaxie, mai ales în rândul persoanelor cu risc crescut de expunere. Potrivit Comitetului pentru Produse Medicinale de Uz Uman (CHMP), medicamentul este
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
salaj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul salaj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete