Orfelinatele groazei din anii '90 n-au dispărut. Un tânăr a fost ținut legat un an și jumătate, șefii centrului susțin că l-au protejat
Inapoi

Orfelinatele groazei din anii '90 n-au dispărut. Un tânăr a fost ținut legat un an și jumătate, șefii centrului susțin că l-au protejat

Postat pe 29 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 14 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
O realitate crudă, ascunsă de ochii publicului și ignorată de stat, scoate la iveală reminiscențe ale orfelinatelor groazei din anii '90. În România, încă mai sunt copii și tineri bolnavi ținuți în condiții dezumanizante. Un băiat de 24 de ani cu dizabilităţi intelectuale a fost ţinut legat mai bine de un an și jumătate într-un centru din Mureş, iar un altul este plimbat de un an între spitalele de psihiatrie din Suceava, după ce familia l-a abandonat, iar statul nu-i găsește loc niciunde. Sunt doar două exemple dintr-o lume nevăzută și chinuită, captivă în centre și spitale de boli mintale, unde mai nimeni nu are acces. La Pacient în România, vedem cum zeci de instituţii care ar trebui să se ocupe de aceşti oameni nu fac nimic, dar public vorbesc despre integrare în comunitate. VIDEO Atenție, imagini și informații care vă pot afecta emoțional Gabriela Nedelea, inspector de monitorizare la Consiliul de Monitorizare: "Eu n-am crezut că se poate așa ceva în secol XXI să pur și simplu să ții legat un om. El stătea cumințel pe scăunel și pe deasupra avea această bluziță de trening cu un fermoar tras până la gât, nu se vedea absolut nimic, iar pe dedesubt avea mânuța stângă, era prinsă aici, iar cea dreaptă pe partea cealaltă și legat pe spate cu niște chingi." Așa a fost găsit George de către inspectorii Consiliului de Monitorizare în noiembrie anul trecut, în centrul de reabilitare Călugăreni. George are 24 de ani, iar pe mulți i-a trăit legat. Gabriela Nedelea, inspector de monitorizare la Consiliul de Monitorizare: "Am întrebat ce se întâmplă, de ce este contenționat și mi s-a spus: ce știți dumneavoastră? De un an și jumătate este așa. Cum adică? De un an și jumătate îl țineți legat? Da." Explicația conducerii centrului a fost pe atât de revoltătoare pe cât este situația lui George. A ajuns la ei transferat dintr-un centru de copii și asta a fost indicația când l-au primit. Lorand Schmidt, director al unui centru în Călugăreni: "Noi am continuat să aplicăm o măsură de protecție, adică o contenționare fizică a membrelor superioare, încât așa a fost predat cazul. Colegii care l-au adus au spus că trebuie să rămână în această situație, cu mâinile legate pentru că se autoagresează. " Pentru George, acest tratament inuman a luat forma normalității. Pentru că era dezlegat doar când mânca și mergea la baie, mintea sa a înțeles că așa trebuie să fie, iar corpul său a luat forma unui om captiv și atunci când nu era legat. Incredibil este că modul în care privește directorul centrului acest caz: ca pe ceva interesant. Lorand Schmidt, director al unui centru în Călugăreni: "În continuare își ține mâinile sub îmbrăcăminte și nu și le folosește. Mai mult, el este foarte îndemânatic cu picioarele, împăturește hainele cu picioarele și nu cu mâna. " Emanuel Botnariu, de la Consiliul de Monitorizare: "Este un abuz mare, pentru că nu fac altceva decât să-i priveze de libertate pe niște oameni oropsiți care nu au niciun ajutor." Cazul este anchetat acum de poliție, dar momentan nu a fost luată nicio măsură. Reprezentanții centrului susțin însă că George nu mai stă acum legat. Alexandra Luca, purtător de cuvânt al IPJ Mureș: "A fost întocmit un dosar penal de lipsire de libertate in mod ilegal și lovire sau alte violențe." Un alt caz cutremurător este al lui Matei. Are 30 de ani și a fost dus de familie la un spital de psihiatrie, unde trebuia să rămână doar câteva zile, până când era înmormântată mama sa. De atunci au trecut peste 300 de zile și nimeni nu l-a mai luat acasă. De mai bine de un an este mutat între spitalele de psihiatrie din Suceava.Matei a ajuns la spital cu o fotografie în care este împreună cu mama lui. Se țin de mână. Este momentul în care a fost luat de lângă ea pentru că femeia nu mai avea mult de trăit. Și ultima dată când a fost acasă. Matei are multe boli grave și ar avea nevoie de personal de specialitate care să-l ajute și de o locuinţă în comunitate. Lucian Paziuc: "Nivelul de stres la care el este spus este enorm că odată ce imaginați- vă îl schimbă un mediu dintr-un spital ajunge într-un alt spital până se adaptează." Uitată într-un spital de Psihiatrie este și Alina, tânăra de 19 ani, găsită anul trecut în subsolul unui centru din Mureș de Centrul de Resurse Juridice. Sunt 2 săptămâni de când am prezentat povestea ei la Pacient în România și fata este tot la spitalul Obregia. A fost vizitată de câteva ori de reprezentanți ai DGASPC sector 6, Avocatul Poporului s-a sesizat și cam atât. În această situație sunt 25% dintre pacienții care ajung în spitalele de psihiatrie din România. Până acum, statul trebuia să facă ordine în sistem. Beneficiarii să fie scoși din centre, ajutați de terapeuți și întrebați unde și cu cine vor să locuiască. România și-a asumat încă din 2010 în faţa comitetului ONU obligaţia ca nicio persoană să mai fie închisă pe motiv dizabilitate într-un centru rezidențial sau intr-un spital de psihiatrie. Pentru că statul nu le asigură acestor oameni dreptul la o viață demnă, România a fost condamnata de judecătorii Curtii Europene de Justiție. Georgiana Pascu, directorul Centrului de Resurse Juridice (CRJ): "Stigma și prejudecata predomină în societate când vorbim de aceste persoane." Cyntia Deaconescu, Avocatul Poporului: "Suntem puși în situația în care noi dăm astfel de recomandări, care sunt din păcate adrese ignorate de către autoritățile de control." Justiția din România este și ea depășită, pentru că acest domeniu este pentru procurori unul de nișă. Ministerul Public a început să pregătească procurorii în drepturilor persoanelor închise în centre. În ultimii 2 ani au fost formaţi 200 . Cătălin Popescu, procuror, consilierul procurorului general: "În privința cazuisticii, noi am urmărit-o constant 2015, 2016 până la zi, la nivel de ParchetGeneral. Am plecat de la 95 de cazuri de netrimitere în judecată fără niciun rechizitoriu în anul 2016, iar actualmente, ultima analiză fiind din 2022, putem vorbi de 435 de soluții care s-au dat pe acest tip de infracționalitate, cu 9 rechizitorii. Din punctul nostru de vedere se pot face lucruri mult mai bine." România trebuie să finalizeze şi strategia de sănătate mintală până în luna iunie. A fost scrisă, dar există riscul să rămână într-un sertar, așa cum s-a mai întâmplat și in 2007. Au lucrat la această strategie peste 30 de instituții cu sprijinul ONG-urilor, din care 20 sunt instituții din domeniul Sănătății, care până acum nu au făcut nimic. Gabi Deaconu, consilier al ministrului Sănătății: "Una dintre rămășițele post- sovietice transformată cu succes capitalist în guvernanță în Romania a fost inventarea de instituții care să ascundă probleme. Vă dați seama? 25 de entități partenere, dintre care ministere, agenții, deconcentrate care fac parte din aparatul de guvernare din România, care să se ocupe de musculița asta, care este sănătatea mintală a românilor." Georgiana Pascu, CRJ: "Există încă persoane sau funcționari în instituții ale statului care nu știu că există persoane cu dizabilități intelectuale și psiho-sociale, care sunt plasate de o manieră abuzivă în instituții privative de libertate." De la guvern, lucrurile se văd... optimist. Carmen Orban, consiliera premierului: "Sunt 25 de autorități care au stat la aceeași masă, s- au chinuit, au făcut eforturi supraomenești să participe la peste 20 de ședințe. Nimeni nu a crezut că noi putem să rezolvăm acest subiect. Nimeni, absolut nimeni." Subiectul nu este însă rezolvat, pentru că doar o strategie scrisă pe hârtie nu face lumină într-o lume ținută în beznă de zeci de ani. Lucian Paziuc: "Spitalele de psihiatrie nu sunt coșul de gunoi al societății. Nu aruncăm într-un spital de psihiatrie pacienți pe care statul nu vrea să-i vadă sau nu vrea să știe de ei. Suntem totuși în secolul XXI".
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din salaj

-
-

12:08

Ministerul Finanțelor propose actualizarea accizelor pentru 2025-2028

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat săptămâna trecută un raport privind situația macroeconomică pentru anul 2025, incluzând proiecții pentru anii 2026-2028, în care se propun modificări importante ale accizelor. Documentul este acum deschis dezbaterii publice și prevede actualizarea accizelor pentru produse variate, inclusiv benzină, motorină, gaz lichefiat, cărbune și electricitate, pentru intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie 2025. Conform raportului, începând cu 1 ianuarie 2025, se va introduce un calendar pentru
Image Description

10:46

Guvernul României alocă 2 miliarde de lei pentru ajutoare financiare pensionarilor cu venituri mici în 2025

Guvernul României a decis să aloce o sumă importantă de 2 miliarde de lei pentru anul 2025, în scopul acordării unui ajutor financiar unic pentru pensionarii cu venituri reduse. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, care a precizat că detaliile și criteriile de accesare a acestei sume nu au fost încă stabilite. Potrivit ministrului, Ministerul Muncii va avea rolul de a determina cine va beneficia de această măsură,
Image Description

10:21

Limba latină nu va mai fi disciplină obligatorie în liceu începând cu 2025

Proiectele de planuri-cadru pentru anul școlar 2025 au adus schimbări semnificative în învățământul liceal din România. Astfel, limba latină a fost eliminată ca disciplină obligatorie, rămânând disponibilă doar pentru specializările vocaționale – teologice, fie în cadrul unei discipline de specialitate pentru romano-catolici, fie ca opțională. De la anii 2009 până în prezent, elevii de la filologie au beneficiat de studierea limbii latine, având o oră săptămânală în clasele IX, X și
Image Description

09:21

Locatarii din Zalău sunt invitați să își desemneze reprezentanți pentru ridicarea cardurilor de acces la insulele ecologice

Locatarii mai multor blocuri din Zalău sunt solicitați să desemneze persoane care să ridice cardurile necesare depozitării gunoiului menajer la insulele ecologice digitalizate. Această măsură este parte a unui proiect de modernizare a punctelor de colectare a deșeurilor menajere din municipiu, proiect derulat de Primăria Municipiului Zalău. Blocurile vizate includ D101 pe strada Gheorghe Doja, H8 pe strada B.P. Hasdeu, 20 pe strada Gheorghe Doja, C10 pe strada Năzuinței, P60 pe
Image Description

07:09

Campania Institutului Național de Sănătate Publică privind sănătatea mintală: "Mai multă viață, mai puține ecrane!"

Institutul Național de Sănătate Publică a lansat o campanie dedicată promovării sănătății mintale, având ca temă principală problema dependenței de ecrane. Această inițiativă vine sub sloganul "Mai multă viață, mai puține ecrane!" și își propune să abordeze provocările generate de utilizarea excesivă a tehnologiilor digitale, în special în rândul tinerilor. Sănătatea mintală este esențială pentru bunăstarea generală a indivizilor și nu se limitează doar la absența bolii. Aceasta se referă la
Image Description

Recente din Romania

-
-

04:21

- Iasi - Concursuri pentru numeroase posturi vacante în spitale și la ambulanță, în județul Iași. Ce condiții se cer

Mai multe instituții medicale și servicii din județul Iași anunță organizarea unor concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante, atât în domeniul medical, cât și în cel administrativ și auxiliar. Serviciul de Ambulanță Județean Iași scoate la concurs două posturi de asistent medical: unul pentru asistent medical cu studii postliceale și vechime minimă de 6 luni, la substația Pașcani, și un post pentru asistent medical debutant, fără experiență, la substația Podu
Image Description

04:20

- Iasi - Concurs pentru funcția de manager al unui important spital ieșean. Unitatea medicală este în subordinea Consiliului Județean

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași anunță organizarea concursului pentru ocuparea funcției de manager – persoană fizică, în conformitate cu Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1520/2016 și Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Iași nr. 644/2024. În prezent, manager al spitalului este dr. Radu Adrian Crișan-Dabija, medic primar pneumolog, care ocupă această funcție din anul 2020. Concursul va avea loc la sediul spitalului din str. Dr. I. Cihac nr. 30 în perioada 17 iunie
Image Description

04:11

- Iasi - O femeie din Iași, la un pas de moarte din cauza deshidratării. Avertisment al medicilor: este sau nu suficient să bei doar apă pe caniculă?

Medicii avertizează că pericolele medicale din cauza deshidratării, mai ales pe caniculă,nu sunt un caz izolat. „Nu este suficient să bei doar apă, este nevoie să înlocuiești și electroliții pe care îi pierzi”, ne spune un cunoscut nefrolog ieșean. O femeie de 70 de ani din Iași a fost la un pas de moarte din cauza deshidratării. Dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon”
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
salaj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul salaj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete