Președinta secției de votare din Lanurile - Ziduri, transportată de urgență la spital după un incident medical
Inapoi

Președinta secției de votare din Lanurile - Ziduri, transportată de urgență la spital după un incident medical

Postat pe 01 Dec 2024

Update cu 9 luni în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Simona Stan

Președinta secției de votare din Lanurile - Ziduri, transportată de urgență la spital după un incident medical
Nationale

Președinta secției de votare din Lanurile - Ziduri, transportată de urgență la spital după un incident medical

Duminică, o situație gravă s-a petrecut la secția de votare din Lanurile – Ziduri, județul Buzău, unde președinta secției a fost transportată de urgență la spital. Femeia, în vârstă de 50 de ani, a suferit un episod medical neașteptat în timpul procesului electoral, fiind nevoie de intervenția echipajului medical.

Incidentul a avut loc în jurul orei 15:00, moment în care președinta secției a început să se simtă rău. Imediat a fost apelat numărul unic de urgență pentru a solicita ajutor medical. Potrivit informațiilor disponibile, aceasta a intrat într-o stare de inconștiență.

O ambulanță din Râmnicu Sărat a ajuns rapid la fața locului, unde a preluat pacienta. Conform surselor, starea acesteia s-a îmbunătățit și era conștientă în momentul transportului. Cu toate acestea, pe parcursul drumului spre spital, starea de sănătate a femeii s-a deteriorat, și a intrat în stop cardio-respirator.

Președinta a fost dusă la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, unde a fost internată în secția de terapie intensivă. Până în prezent, medicii nu au oferit detalii despre starea ei de sănătate.

În ciuda acestui incident, procesul de votare a continuat fără întreruperi la secția Lanuri – Ziduri. Prerogativele președintei au fost asumate de către locțiitorul acesteia, iar Autoritatea Electorală Permanentă a organizat o tragere la sorți pentru desemnarea unui nou președinte al secției de votare.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale
Acasa Recente Radio Judete