Reacția lui Florian Coldea la acuzațiile DNA. „Mă consider nevinovat”
Inapoi

Reacția lui Florian Coldea la acuzațiile DNA. „Mă consider nevinovat”

Postat pe 24 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Fostul șef SRI Florian Coldea se apără în fața acuzațiilor procurorilor DNA și spune, într-un comunicat transmis de avocat, că se consideră nevinovat. „Am respectat întotdeauna spiritul și litera legii, atât că demnitar al statului român, cât și că persoană privată, având convingerea fermă că nimeni nu este mai presus de lege”, afirmă acesta. „Având în vedere decizia procurorilor DNA de dispunere a măsurii de punere în mișcare a acțiunii penale, în dosarul cu nr. 52/1/P/2024, urmare a sesizării acestora în contextul unui denunț formulat de o persoană condamnată în primă instanță, țin să precizez următoarele: - Mă consider nevinovat pentru faptele de care am fost acuzat; - Am respectat întotdeauna spiritul și litera legii, atât că demnitar al statului român, cât și că persoană privată, având convingerea fermă că nimeni nu este mai presus de lege; - Am încredere în justiția din România, așa cum am avut întotdeauna, pentru a-mi susține și dovedi nevinovăția în ceea ce privește acuzațiile care mi se aduc; - Pe parcursul desfășurării procesului penal, voi susține cu onestitate și promptitudine toate demersurile legale și voi colabora pe deplin cu organele de cercetare penală pentru stabilirea adevărului și nevinovăției mele; - În condițiile intenselor campanii mediatice interesate, pe care le derulează anumite trusturi media, cu promovarea de afirmații defăimătoare la adresa mea care nu au nicio legătură cu realitatea și cu interesul public, ci cu interese obscure ale unor personaje decredibilizate, nu voi face alte declarații publice înainte de finalizarea anchetei”, arată comunicatul transmis de avocatul lui Florian Coldea. Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, împreună cu avocatul Doru Trăilă formau o „echipă” care ajuta oamenii să-și rezolve problemele în justiție contra unor onorarii, potrivit ordonanței prin care procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a urmăririi penale în acest dosar. Florian Coldea era numit de apropiații săi „șeful cel mare” sau „FC-ul” și este descris drept un om obișnuit să dea ordine care să fie executate. Stenogramele atașate de procurori arată că membrii acestei „echipe” lăsau de înțeles că au acces la nivel înalt, până la miniștri, pentru a rezolva probleme. Procurorii au dispus cercetarea pentru trafic de influență a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă și pentru complicitate la trafic de influență a omului de afaceri Dan Tocaci. De asemenea, firmele celor doi foști generali SRI, Wise Line Consulting SRL și e Strategic Sys SRL, sunt cercetate pentru spălarea banilor. Coldea, Dumbravă și Trăilă au fost puși sub control judiciar, după ce au fost audiați de procurorii DNA timp de 15 ore. Anchetatorii au stabilit o cauţiune de 500.000 de lei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din salaj

-
-

12:08

Ministerul Finanțelor propose actualizarea accizelor pentru 2025-2028

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat săptămâna trecută un raport privind situația macroeconomică pentru anul 2025, incluzând proiecții pentru anii 2026-2028, în care se propun modificări importante ale accizelor. Documentul este acum deschis dezbaterii publice și prevede actualizarea accizelor pentru produse variate, inclusiv benzină, motorină, gaz lichefiat, cărbune și electricitate, pentru intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie 2025. Conform raportului, începând cu 1 ianuarie 2025, se va introduce un calendar pentru
Image Description

10:46

Guvernul României alocă 2 miliarde de lei pentru ajutoare financiare pensionarilor cu venituri mici în 2025

Guvernul României a decis să aloce o sumă importantă de 2 miliarde de lei pentru anul 2025, în scopul acordării unui ajutor financiar unic pentru pensionarii cu venituri reduse. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, care a precizat că detaliile și criteriile de accesare a acestei sume nu au fost încă stabilite. Potrivit ministrului, Ministerul Muncii va avea rolul de a determina cine va beneficia de această măsură,
Image Description

10:21

Limba latină nu va mai fi disciplină obligatorie în liceu începând cu 2025

Proiectele de planuri-cadru pentru anul școlar 2025 au adus schimbări semnificative în învățământul liceal din România. Astfel, limba latină a fost eliminată ca disciplină obligatorie, rămânând disponibilă doar pentru specializările vocaționale – teologice, fie în cadrul unei discipline de specialitate pentru romano-catolici, fie ca opțională. De la anii 2009 până în prezent, elevii de la filologie au beneficiat de studierea limbii latine, având o oră săptămânală în clasele IX, X și
Image Description

09:21

Locatarii din Zalău sunt invitați să își desemneze reprezentanți pentru ridicarea cardurilor de acces la insulele ecologice

Locatarii mai multor blocuri din Zalău sunt solicitați să desemneze persoane care să ridice cardurile necesare depozitării gunoiului menajer la insulele ecologice digitalizate. Această măsură este parte a unui proiect de modernizare a punctelor de colectare a deșeurilor menajere din municipiu, proiect derulat de Primăria Municipiului Zalău. Blocurile vizate includ D101 pe strada Gheorghe Doja, H8 pe strada B.P. Hasdeu, 20 pe strada Gheorghe Doja, C10 pe strada Năzuinței, P60 pe
Image Description

07:09

Campania Institutului Național de Sănătate Publică privind sănătatea mintală: "Mai multă viață, mai puține ecrane!"

Institutul Național de Sănătate Publică a lansat o campanie dedicată promovării sănătății mintale, având ca temă principală problema dependenței de ecrane. Această inițiativă vine sub sloganul "Mai multă viață, mai puține ecrane!" și își propune să abordeze provocările generate de utilizarea excesivă a tehnologiilor digitale, în special în rândul tinerilor. Sănătatea mintală este esențială pentru bunăstarea generală a indivizilor și nu se limitează doar la absența bolii. Aceasta se referă la
Image Description

Recente din Romania

-
-

18:18

- Botosani - Tribunalul Botoșani are program special de funcționare pe perioada verii, când este vacanța judecătorească

Tribunalul Botoșani a anunțat că are un program special de funcționare pe perioada verii, când este vacanța judecătorească. Astfel, programul cu publicul din cadrul compartimentelor „registratură” și „arhivă” ale secțiilor Tribunalului Botoșani în perioada de vacanță judecătorească 1 iulie- 31 august 2025 este următorul: Preluarea actelor pentru aplicarea apostilei se va efectua în fiecare zi de marți și joi a săptămânii, între orele 9.00 și 10.00, de către unul din
Image Description

18:17

- Timis - Bărbat arestat la Arad după de a răpit, lovit și jefuit o femeie cu care a întreținut relații sexuale

La nivelul Poliției Municipiului Arad a fost constituită echipa de cercetare complexă, formată din polițiști de investigații criminale, ordine publică și criminaliști. Din cercetări a reieșit că victima ar fi fost acostată de o persoană necunoscută, în zona Pieței Caius Iacob din municipiu. Aceasta ar fi urcat de bunăvoie în autoturism și, într-o altă zonă din municipiu, ar fi întreținut raporturi sexuale. Ulterior, victima ar fi fost introdusă cu forța
Image Description

18:16

- Galati - Un gălățean s-a trezit cu doi câini Amstaff în portbagaj Scris de Cristinel Luca Duminică, 06 Iulie 2025 16:45

Un bărbat din Galați a alertat autoritățile după ce doi câini i-au sărit în portbagajul mașinii, în timp ce se afla în parcare la McDonald’s. Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00:30. Bărbatul a apelat 112, după care un echipaj de jandarmi a ajuns la fața locului și a găsit câinii în portbagajul deschis al mașinii, potrivit Jandarmeriei Galați. Deși la început păreau inofensivi,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
salaj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul salaj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete