Raluca Turcan îl critică pe mininistrul Culturii Demeter Andras Istvan și i-a transmis că nu poate sta pasiv după ce a afirmat că este posibil ca muzeele, instituțiile de spectacol și bibliotecile să fie închise în weekend, începând din toamnă. Deputata PNL a adăugat că acesta nu trebuie să se ferească de soluții și să stea de vorbă cu angajații din instituțiile de cultură. „Cu toată prețuirea pe care o am pentru actualul ministru al Culturii, trebuie să spun răspicat: nu poate asista pasiv la moartea sectorului două zile pe săptămână. Acesta a afirmat că din toamnă, muzeele, instituțiile de spectacol și bibliotecile vor fi închise în weekend. Exact atunci când, peste tot în lume, oamenii își fac timp pentru cultură”, a scris Raluca Turcan, joi pe Facebook. Ea a adăugat că acel contract colectiv de muncă este semnat de fosta ministră a Culturii Natalia Intotero și „vine cu sporuri greu de susținut”. „Dar un ministru al Culturii nu se uită neputincios la un document și ridică din umeri. El intră în dialog, caută soluții legale și le aplică, chiar dacă asta înseamnă negocieri dificile sau rezistență internă. Între a închide porțile culturii în fața oamenilor și a sta de vorbă cu angajați care cer mai mult sprijin - pe bună dreptate pentru muzee și biblioteci, căci angajații au salarii foarte mici - alegerea unui lider adevărat este clară”, i-a mai spus Turcan actualului ministru al Culturii. Deputata PNL a mai spus că „aceasta nu e o problemă administrativă”, ci „o problemă cât o țară de mare”. „Este despre educație și despre ce alegem să fim ca societate. Domnule ministru, nu vă feriți de soluții. Căutați-le. Le avem”, a conchis Raluca Turcan. Ministrul Culturii Demeter Andras Istvan a explicat, miercuri seară la Digi24, că există un element în plus introdus prin pachetul de măsuri pe care guvernul și-a asumat răspunderea, pe lângă contractul colectiv de muncă, și „anume faptul că, dacă în perioada celor 90 de zile prevăzută de legislație nu se poate acorda liberul corespunzător acelor ore sau zile lucrate, atunci încep să curgă banii”. Întrebat despre închiderea teatrelor și muzeelor în timpul weekend-urilor, începând din toamnă, ministru Culturii a răspuns: „Și în teatre, și în muzee și în biblioteci, cam peste tot. Asta este prevederea în dreptul muncii”. „Singura diferență este că în acest contract colectiv de muncă, alineatul 1, s-a introdus un element în plus. Anume faptul că, dacă în perioada celor 90 de zile prevăzută de legislație nu se poate acorda liberul corespunzător acelor ore sau zile lucrate, atunci încep să curgă banii. Ori aici problemele sunt, că este vorba de un cumul de sporuri, 15%, 35% care se mai dublează și ajunge până la 125 sau 225%, în funcție de situație. Ei bine, eu am tras un semnal de alarmă pentru ca toți managerii de zonă, de domeniu, să aibă în vedere în primul rând prevederile legale, în al doilea rând, acest element din contractul colectiv de muncă care spune că peste 90 de zile, vor trebui să aibă bani la dispoziție, ceea ce n-au”, a mai afirmat Demeter Istvan. El a explicat cum va funcționa măsura și cine o va aplica. „În momentul în care discutăm noi va mai apărea o soluție. Nu scuză managementul de a face o planificare responsabilă nici pe viitor, că 90 de zile rămâne ca un termen definit prin lege. Anume articolul 13 din actul normativ cu pachetul de măsuri adopat prin adoptarea răspunderii de către Guvern stipulează încă o dată că zilele libere se acordă și nu se vor plăti, pentru că avem această problemă economică. Soluția este la nivelul fiecărui manager, la nivelul fiecărui management - teatru, muzee, filarmonici, biblioteci, opere, că sunt și de subordonare locală, inclusiv în așezăminte culturale, dacă există această ipoteză, atunci managementul este, în primul și în primul rând, îndrituit și obligat ca, făcând programarea, să țină cont de aceste constrângeri. Nu autoritatea publică locală”, a mai spus ministrul Culturii. Chestionat dacă se va juca mai puțin, dacă actorilor le vor fi reduse veniturile, Demeter Istvan a replicat: „Eu cred că nu”. „Am fost director de teatru atâția ani și am făcut planificări lunare, săptămânale, trimestriale, anuale. Până la urmă, totul ține de o corectă gândire a programării, pentru că tu ai niște constrângeri. Atunci când trebuie să iei distribuția sau orchestra, dirijorul sau artiștii expozanți, nu contează, ei pe lângă toate aceste constrângeri, când poate unul, când nu poate celălalt, când poți planifica ceva, când nu, pe lângă acestea tu mai ai una în plus - ca pentru acea categorie de personal, că nu toți depășesc acele ore”, a mai explicat el. Acesta a adăugat că, „într-un teatru actorii foarte rar ajung, chiar dacă joacă în fiecare weekend din lună, foarte rar ei ajung în această situație”. „Cei care ajung în majoritatea situațiilor sunt tehnicienii de scenă, luminiștii, mașiniștii, recuziterii care de regulă deservesc mai multe spații studioul, sala mare, sala alternativă, în aer liber, etc. Cu ei sunt de regulă probleme sau cu alte categorii, cum ar fi colegii din muzee sau cei din arheologic care dacă au o descoperire ei nu vor ține cont că e vineri, sâmbătă, duminică sau sărbătoare legală, ei sunt condiționați de situația arheologică”, a declarat ministrul Culturii. Chestionat dacă măsurile fiscale îi vor atinge pe toți cu 20%, Demeter Istvan a explicat că nu este ca o ghilotină care scurtează totul cu 20%.„Nu neapărat pentru că acest 20% nu se aplică... Eu nu îmi imaginez că nu putem vorbi despre o ghilotină care pur și simplu cade și totul se scurtează cu 20%. Să zicem că va fi așa, deși viața e atât de complexă, straturile sunt atât de multiple încât nu există o astfel de ghilotină. Dar să spunem că va fi așa. Atunci întrebarea pe care ne-o punem este - cât va dura și a doua întrebare - dacă rezultatul va fi cel scontat, ca urmare a acestor măsuri. Ori aici cred că trebuie să fim mai responsabili fiecare dintre noi”, a conchis el.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.