Video Pierderi uriașe la bugetul de stat: 266 de companii cu un minus de 2,5 miliarde de lei. Pe listă se află nume grele din sectorul public
Inapoi

Video Pierderi uriașe la bugetul de stat: 266 de companii cu un minus de 2,5 miliarde de lei. Pe listă se află nume grele din sectorul public

Postat pe 22 Jul 2025

Update cu 4 zile în urmă

Timp de citire: 18 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a prezentat, marţi, măsurile privind reforma companiilor de stat, care cuprind reducerea numărului de membri în CA-uri, reducerea remuneraţiilor, plafonarea beneficiilor, iar funcţionarii publici să nu poată să facă parte decât dintr-un singur consiliu de administraţie. Totul, în condițiile în care „266 de companii publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, iar şapte dintre acestea fac pierderi de două miliarde de lei, după ce primesc subvenţii”. Pe această listă se află companii publice puternice precum CFR SA, CFR Marfă, Termoenergetica sau Metrorex. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Dragoş Anastasiu a prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, o situaţie legată de companiile de stat. „În vizorul AMEPIP avem 1.326 de întreprinderi publice. Aici sunt întreprinderi care sunt fie 100% în proprietatea statului, fie statul este majoritar. Avem 1.182 la nivel local - şi sunt împărţite în societăţi pe acţiuni, regii autonome şi SRL-uri - şi 144 la nivel central. Deci, avem 376 de SA-uri, 88 de regii autonome şi 842 de SRL-uri”, a transmis vicepremierul. Dragoș Anastasiu a anunţat că subvenţiile de la stat se ridică la 14 miliarde de lei. De asemenea, profiturile pe toate companiile sunt 15 miliarde de lei, fără subvenţii. Vicepremierul a prezentat şi situaţia pierderilor. „La nivel naţional, 266 de întreprinderi generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care 7 companii generează pierderi de două miliarde - atenţie, după ce primesc subvenţii. Este vorba de Căi Ferate CFR SA, Electrocentrale Craiova SA, Unifarm SA, Transport feroviar Marfa CFR Marfa SA, compania municipală Termoenergetica SA, Metrorex SA, Complex Energetic Valea Jiului SA - 2 miliarde de lei”, a transmis Anastasiu. El s-a referit şi la situaţia companiilor locale. „Ce se întâmplă cu cele 1.182 de companii locale? 270 de SA-uri, 78 de regii autonome şi 834 de SRL-uri. În jur de 300 de companii nu au depus date financiare, deci nu ştim despre ele nimic. În jur de 250 de companii au venituri zero. Acestea împreună dau 550 de companii care au fie venituri zero, fie nu ştim nimic despre ele - din cele 1.182 de companii”, a explicat vicepremierul. Vicepremierul a explicat că există în zona de activitate Apă-Canal 326 de companii. „Cam jumătate pe profit, iar jumătate fie nu ştim de ele, fie au pierderi. 146 de compani de salubritate, dintre care doar 76 sunt pe profit, 30 sunt pe pierdere, 26 nu ştim nimic despre ele. 61 de companii de transport, dintre care 41 sunt pe profit, 10 sunt pe pierdere şi cinci nu au date financiare depuse”, a afirmat Dragoş Anastasiu. Vicepremierul a remarcat o ineficienţă în zona acestor companii și a punctat că acestea au obligaţia să depună date financiare atât la Registrul Comerţului, ANAF, cât şi la AMEPIP. „Vreau să vă spun că începând de ieri (n.r. luni) au început să curgă amenziile. Până acum, AMEPIP nu a amendat aceste companii, însă acest lucru trebuie să se întâmple, pentru că, dacă nu avem disciplină, nu se va face treabă”, a menţionat Anastasiu. El a detaliat şi situaţia consiliilor de administraţie. „În companiile centrale, 354 de poziţii sunt provizorii. Asta este o problemă pentru statul român - pe care trebuie să o rezolvăm - pentru că avem ţinte şi jaloane în PNRR: să rezolvăm provizoratele. Asta se întâmplă la 59 de companii - 309 poziţii sunt permanente. Asta la companiile centrale. La companiile locale, 493 de poziţii sunt provizorii şi 1.919 poziţii sunt permanente”, a subliniat Dragoş Anastasiu. „Avem o problemă legată de performanţă. Vă dau un singur exemplu: cum putem să evaluăm acest lucru în nişte aeroporturi. Ne-am uitat la numărul de pasageri care trec prin acele aeroporturi din Europa şi am comparat cu România. Şi vreau să vă spun că, din această comparaţie, vedem că la numărul pe care noi îl avem în România, sigur, nu vreau să nominalizez, dar la diverse aeroporturi se poate cu mult mai puţin personal. O singură cifră: la noi 1.400 de oameni, într-unul dintre aeroporturi, în alte părţi, acelaşi număr de pasageri care trec pe acolo - 800 de oameni. În alt aeroport, 780 de oameni. Deci, asta este o problemă care ţine de performanţă”, a afirmat vicepremierul Anastasiu. Oficialul a anunțat că dorește să se pună mai mult accent pe calitatea serviciilor pe care companiile le acordă clienţilor. „Să spunem că 20% ar trebui să fie ponderea pe această noţiune de calitatea serviciilor, de satisfacţia clientului, pentru că, de fapt, de acolo vin bani. Propunem criterii mai stricte pentru experţi independenţi care fac recrutarea, în aşa fel încât să profesionalizăm acest process”, a menţionat Anastasiu. Dragoş Anastasiu a anunţat că o primă măsură vizează reducerea numărului de membri din Consiliile de Administraţie şi de Supraveghere. „Ce propunem noi: La regiile autonome, de la 3-5 membri, la 3 membri maximum. La societăţile cu sistem unitar, de la 3-7 membri să mergem la trei membri maximum. Societăţile cu sistem dualist sau companiile mari, de peste 50 de milioane şi cu peste 200 de angajaţi, de la 5-7 membri să mergem la 3-5 membri. Şi mai există o categorie - de firme foarte mari şi care se supun unor reguli speciale care au şi reglementări europene şi la care va trebui să fim foarte atenţi, pentru că nu vrem să stricăm nimic din pixul guvernamental şi vrem să ne asigurăm că facem bine şi nu facem rău. Deci există această categorie la care va trebui să ne uităm special. Analiza a început şi va trebui să facem terapie individuală de la companie la companie”, a spus vicepremierul. Anastasiu a anunţat şi reducerea remuneraţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie. „De ce? Pentru că dacă ne uităm peste tot în companiile private şi în Europa la companiile de stat, partea fixă e în general mai mare decât partea variabilă, şi dacă la noi cumva a fost invers, încercăm să intrăm într-o normalitate. Directorii generali, componenta fixă a fost 3-6, propunem 3. Componenta variabilă 3-6, propunem 2”, a spus el. Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat că vor fi publicate în perioada următoare tot ce înseamnă remuneraţii, la absolut toate persoanele care lucrează la companiile publice, lista tuturor subvenţiilor, arieratelor şi sumelor pe care aceste companii le au de recuperat. „Urmează şi o serie de măsuri care să facă viaţa - companiilor în general, şi a celor de stat, în special - mai uşoară. Şi aici am adunat extrem de multe propuneri pentru debirocratizare şi simplificare. În următoarele săptămâni şi luni vom veni cu multe propuneri pe această zonă. În acelaşi timp, vom veni cu propuneri de stimulare a economiei, pentru că eficientizăm prin tăiere de costuri, dar va trebui să stimulăm şi veniturile”, a anunţat vicepremierul. El a precizat că urmează publicarea transparentă a cifrelor, care se vor vedea la AMEPIP, dar şi tot ce înseamnă remuneraţii, la absolut toate persoanele care lucrează la aceste companii publice. „Vom publica lista tuturor subvenţii, arieratelor şi sumelor pe care aceste companii le au de recuperat de la clienţii lor. Vom termina ceea ce în medicină se cheamă radiografie pentru ca apoi să putem să trecem la diagnostic”, a spus Dragoş Anastasiu Despre plafonarea beneficiilor, Anastasiu a spus că „plata de cazare, dacă este în alt oraş, sume oferite pentru plata electricităţii, indemnizaţii de concediu, de odihnă şi alte asemenea, (...) vor fi plafonate la maxim 10% din remuneraţia totală fixă”. „Pentru funcţionarii publici, propunem ca să nu poată să facă parte decât dintr-un singur Consiliu de Administraţie, nu din două sau mai multe - acum erau două”, a mai spus Anastasiu. Vicepremierul a adăugat că există un termen de prescripţie pentru sancţiuni pe care AMEPIP le pune şi anume de la şase luni la un an: „Mărim termenul de prescripţie, adică nu se mai şterg greşelile atât de repede”. Dragoș Anastasiu s-a referit şi la accelerarea reformei companiilor de stat. „În momentul de faţă avem nişte termene foarte largi până la care companiile au obligaţia să se reformeze. Noi propunem acum trei luni pentru analiză, deci toate companiile care sunt pe pierdere, dar nu numai, şi cele care sunt de profituri mici şi care se pot fuziona, se pot desfinţa sau poate să facă alte tipuri de clustere vor avea trei luni la dispoziţie să facă o analiză şi trei luni după aceea să înceapă demersurile pentru eficientizare, oricare va fi procesul cu eficientizare decis”, a anunţat Anastasiu. „Trebuie să ne ocupăm de guvernanţa corporativă la nivelul tuturor companiilor care au proprietate publică, dar există un focus special pe companiile centrale, faţă de companiile locale. La locale este multă supraveghere şi monitorizare la un an, la cele centrale, sunt obligaţiile mai multe. Ne propunem să ne uităm mai degrabă la companiile de impact şi companiile de mai puţin impact. Propunerea pe care o să o facem este, respectând guvernanţa corporativă la toate companiile, focusul AMEPIP să fie pe cele 315 companii care au 96-97% din cifră de afaceri. Şi ce trebuie să facem la AMPIP este să terminăm procesul de selecţie, pentru că aici am fost penalizaţi de pe Comisia Europeană, iar acest proces de selecţie trebuie să-l facem atât de profesionist încât să nu mai aibă nimeni nimic de comentat”, a adăugat vicepremierul. „În PNRR ne-am luat noi obligaţia de a lista cel puţin 3 companii la bursă şi asta va trebui să facem, dacă nu vrem să ratăm jalonul, În rest, cu siguranţă, e o decizie politică, care va trebui să fie luată, şi una dintre variantele care pot fi discutate, în sensul eficientizării companiilor respective”, a spus Anastasiu, el arătând că jalonul se referă la energie şi transporturi. Despre pachete suplimentare de acţiuni la companii deja listate, cum e Hidroelectrica, vicepremierul a subliniat: „În opinia mea, această decizie este una politică. Va trebui să ţinem cont de Strategia de siguranţă naţională şi Strategia României şi partidele politice în coaliţie vor lua această decizie”, a punctat Dragoș Anastasiu, adăugând că „în acest moment, este foarte important ca fiecare companie să fie privită separat şi să aibă un plan de redresare. Citește și Dragoş Anastasiu: Nu pot să merg la guvern şi să spun „vreau să-mi reduceţi salariul cu 20%”. Nu aşa funcţionează
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din salaj

-
-

12:08

Ministerul Finanțelor propose actualizarea accizelor pentru 2025-2028

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat săptămâna trecută un raport privind situația macroeconomică pentru anul 2025, incluzând proiecții pentru anii 2026-2028, în care se propun modificări importante ale accizelor. Documentul este acum deschis dezbaterii publice și prevede actualizarea accizelor pentru produse variate, inclusiv benzină, motorină, gaz lichefiat, cărbune și electricitate, pentru intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie 2025. Conform raportului, începând cu 1 ianuarie 2025, se va introduce un calendar pentru
Image Description

10:46

Guvernul României alocă 2 miliarde de lei pentru ajutoare financiare pensionarilor cu venituri mici în 2025

Guvernul României a decis să aloce o sumă importantă de 2 miliarde de lei pentru anul 2025, în scopul acordării unui ajutor financiar unic pentru pensionarii cu venituri reduse. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, care a precizat că detaliile și criteriile de accesare a acestei sume nu au fost încă stabilite. Potrivit ministrului, Ministerul Muncii va avea rolul de a determina cine va beneficia de această măsură,
Image Description

10:21

Limba latină nu va mai fi disciplină obligatorie în liceu începând cu 2025

Proiectele de planuri-cadru pentru anul școlar 2025 au adus schimbări semnificative în învățământul liceal din România. Astfel, limba latină a fost eliminată ca disciplină obligatorie, rămânând disponibilă doar pentru specializările vocaționale – teologice, fie în cadrul unei discipline de specialitate pentru romano-catolici, fie ca opțională. De la anii 2009 până în prezent, elevii de la filologie au beneficiat de studierea limbii latine, având o oră săptămânală în clasele IX, X și
Image Description

09:21

Locatarii din Zalău sunt invitați să își desemneze reprezentanți pentru ridicarea cardurilor de acces la insulele ecologice

Locatarii mai multor blocuri din Zalău sunt solicitați să desemneze persoane care să ridice cardurile necesare depozitării gunoiului menajer la insulele ecologice digitalizate. Această măsură este parte a unui proiect de modernizare a punctelor de colectare a deșeurilor menajere din municipiu, proiect derulat de Primăria Municipiului Zalău. Blocurile vizate includ D101 pe strada Gheorghe Doja, H8 pe strada B.P. Hasdeu, 20 pe strada Gheorghe Doja, C10 pe strada Năzuinței, P60 pe
Image Description

07:09

Campania Institutului Național de Sănătate Publică privind sănătatea mintală: "Mai multă viață, mai puține ecrane!"

Institutul Național de Sănătate Publică a lansat o campanie dedicată promovării sănătății mintale, având ca temă principală problema dependenței de ecrane. Această inițiativă vine sub sloganul "Mai multă viață, mai puține ecrane!" și își propune să abordeze provocările generate de utilizarea excesivă a tehnologiilor digitale, în special în rândul tinerilor. Sănătatea mintală este esențială pentru bunăstarea generală a indivizilor și nu se limitează doar la absența bolii. Aceasta se referă la
Image Description

Recente din Romania

-
-

13:17

- Cluj - „U” Cluj lovește puternic pe piața transferurilor! Marius Ștefănescu, fost FCSB, a semnat în secret și a ales ardelenii în locul Turciei!

Universitatea Cluj ar fi dat lovitura pe piața transferurilor în această vară, reușind să obțină semnătura mijlocașului Marius Ștefănescu, recent intrat în dizgrația conducerii de la FCSB „U” Cluj ar fi dat lovitura pe piața transferurilor în această vară, reușind să obțină semnătura mijlocașului Marius Ștefănescu, recent intrat în dizgrația conducerii de la FCSB. Jucătorul în vârstă de 26 de ani a fost transferat pentru suma de 300.000 de euro,
Image Description

13:17

- Cluj - Trafic paralizat în Cluj, la ieșirea spre Nădășelu, după ce un camion s-a stricat pe autostradă! Cât va dura blocajul?

Un camion a rămas defect în această dimineață, 27 iulie 2025, în zona coborârii de pe autostrada spre Nădășelu, provocând blocaje și întârzieri în trafic. Incidentul a fost semnalat de șoferi în jurul orei [introduceți ora dacă aveți], iar autoritățile locale se află la fața locului pentru a interveni și a fluidiza circulația. „Traficul este îngreunat, așteptăm remedierea problemei cât mai rapid pentru a nu afecta și mai mult șoferii
Image Description

13:17

- Neamt - Regulă nouă pentru proprietarii de terenuri: fără acest document, vânzarea devine imposibilă

Regulă nouă pentru proprietarii de terenuri: lipsa certificatului fiscal care atestă achitarea tuturor obligațiilor către bugetul local face actele de vânzare nule de drept, potrivit unui draft legislativ făcut public recent. Guvernul a lansat un nou proiect legislativ care prevede modificări importante în Codul Fiscal și Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Potrivit noilor prevederi, actele de vânzare ale terenurilor, clădirilor sau mijloacelor de transport devin nule dacă
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
salaj WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul salaj
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete