În cadrul colecției „Poesis” a Editurii „Caiete Silvane” a fost publicat recent volumul intitulat „Clepsidra lacrimilor”, creat de scriitorul Ioan-Vasile Bulgarean. Acesta s-a născut pe 14 ianuarie 1961, în localitatea Zalnoc din județul Sălaj.
În apropierea unei case țărănești, o fântână oferea apă rece, curată și gustoasă, un adevărat dar al naturii. Această fântână era cunoscută pentru faptul că nu a secat niciodată, chiar și în cele mai aride perioade ale anului.
În viața Sfântului Augustin, unul dintre cei mai influenți gânditori ai creștinismului, găsim o poveste interesantă care ilustrează profunditatea gândirii sale. Se spune că, într-o zi, acesta se plimba pe plajă și a observat un copil care se deplasa constant între mare și un punct fix de pe nisip, la aproximativ zece metri de țărm.
În istoria antică, un moment memorabil este legat de Alexandru cel Mare, care, la vârsta de douazeci de ani, a primit în dar de la tatăl său, regele Filip, un cal sălbatic pe nume Bucefal. Acest cal avea o frumusețe aparte, dar era cunoscut pentru firea sa indărătnică și neîmblânzită.
Un tânăr student, plin de entuziasm și dorință de a contribui la binele umanității, a decis să ceară sfatul unui înțelept. Într-o zi, tânărul s-a prezentat în fața acestuia și l-a întrebat: „Ce trebuie să fac pentru pacea lumii?”
Mâine, 20 iulie, întreaga comunitate creștină de rit bizantin și latin sărbătorește figura importantă a Sfântului Ilie Tesviteanul, o personalitate remarcabilă din istoria Vechiului Testament. Moștenirea lui Ilie este cunoscută de generații, el fiind cel care a adus prin rugăciunile sale seceta peste poporul Israel, care își pierduse credința, şi care, ulterior, a adus ploaia salvatoare.
Un judecător, membru al Curții Supreme, se odihnea pe malul unui râu liniștit, când un călător s-a apropiat de el și i-a cerut ajutorul, spunând: "Domnule judecător, aș dori să traversez râul, dar nu văd nicio barcă în apropiere."
Mulți dintre noi trăim zilnic în goana după "a avea" sau "a părea," neglijând aproape complet esența lui "a fi." Această atitudine ne îndepărtează de adevărurile profunde. Sfinții au trăit predominant în sfera lui "a fi" – să fie oameni, să fie incoruptibili, să fie pentru Dumnezeu.
Într-un moment de reflecție profundă, pe insula sa de exil, împăratul Napoleon Bonaparte împărtășea gândurile sale puținilor prieteni care l-au însoțit după dezastrul de la Waterloo. El le spunea: „Toti ce veti spune fiului meu, tot ce va invata ii va servi putin, daca nu are in fundul inimii acest foc sacru, aceasta iubire a binelui, care singura te impinge sa infaptuiesti lucruri mari.” Cuvintele sale sugerează ce anume definește și împlinește un erou: o pasiune arzătoare pentru binele comun, o flacără vitală care motivează acțiunile mărețe.
Mulți dintre noi ne privim interlocutorii de la o anumită înălțime dobândită prin lectură sau acumulări diverse, intelectuale ori materiale. Totuși, suferința, dăruirea de sine și iubirea sunt adevăratele dimensiuni ce ne măsoară verticalitatea.
Era odată un tânăr copăcel cu speranțe mari, împodobit cu patru frunze strălucitoare, scăldate în roua și lumina soarelui. Aceste patru frunze erau prietene nedespărțite și obișnuiau să discute între ele adesea.
În colecția "Memoria" a Editurii "Caiete Silvane" a fost publicat volumul "Incursiune în preistoria radioamatorismului din România interbelică", semnat de inginerul Florian Ungur.
